Rusia, propunere către NATO: Organizarea unui summit extraordinar pe tema exploziilor la Nord Stream
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Sursa foto Agerpres
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Sursa foto Agerpres
NATO ar trebui să organizeze un summit extraordinar pentru a discuta recentele dezvăluiri privind exploziile din septembrie 2022 de la conductele de gaz Nord Stream, a declarat sâmbătă seară purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Un cunoscut jurnalist de investigaţie american, Seymour Hersh - laureat al premiului Pulitzer - a susţinut pe blogul său că SUA se află în spatele exploziilor care au provocat fisurarea conductelor Nord Stream instalate pe sub Marea Baltică. Citând o sursă anonimă, Hersh a susţinut că exploziile au fost comise de scafandri ai US Navy, cu asistenţa Norvegiei. Casa Albă a dezminţit afirmaţiile lui Hersh, scrie Agerpres.

Suedia şi Danemarca, în ale căror zone economice exclusive s-au produs exploziile, au ajuns la concluzia că respectivele conducte au fost aruncate în aer în mod deliberat, dar nu au spus cine s-ar putea afla în spatele deflagraţiilor.

SUA şi NATO au numit incidentul "un act de sabotaj". Moscova a acuzat Occidentul pentru exploziile inexplicabile care au produs fisuri la conducte. Niciuna dintre părţi nu a venit cu dovezi, notează Reuters.

"Sunt fapte mai mult decât suficiente aici: explozia conductei, existenţa unui motiv, dovezi circumstanţiale obţinute de jurnalişti. Deci pe când un summit extraordinar al NATO pentru a analiza situaţia?", a postat Zaharova pe contul său de Telegram. 

Moscova avertizează că vor exista consecinţe pentru SUA după ancheta lui Hersh

Ministrul rus adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a avertizat că vor exista consecinţe pentru Statele Unite ale Americii după ce un cunoscut jurnalist de investigaţie american, Seymour Hersh - laureat al premiului Pulitzer - a susţinut pe blogul său că SUA se află în spatele exploziilor care au provocat fisurarea conductelor Nord Stream instalate pe sub Marea Baltică, relatează Reuters.

Riabkov a afirmat de asemenea pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti că investigaţia lui Seymour Hersh nu a constituit o surpriză pentru Rusia.

Casa Albă a respins miercuri raportul lui Hersh, care a declarat că un atac asupra conductelor a fost efectuat în septembrie trecut, la indicaţia preşedintelui american Joe Biden.

Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat joi că raportul ar trebui să devină punct de plecare pentru o anchetă internaţională.

'Faptele publicate ar trebui să devină baza pentru o anchetă internaţională, care să-i aducă pe Biden şi pe complicii săi în faţa justiţiei', a afirmat Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

SUA, a spus el, ar trebui să plătească 'despăgubiri ţărilor care au fost afectate de acest atac terorist'.

Fără să aducă vreo dovadă, Moscova a afirmat în repetate rânduri că Occidentul s-ar afla în spatele exploziilor care au afectat gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în septembrie trecut, proiecte de infrastructură în valoare de mai multe miliarde de dolari care transportau gaze ruseşti în Germania pe sub Marea Baltică.

Anchetatori din Suedia şi Danemarca, în ale căror zone economice exclusive au avut loc exploziile, au afirmat că fisurarea conductelor a fost rezultatul unor acte de sabotaj, dar nu au spus cine cred că este responsabil.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat puterile 'anglo-saxone' de aruncarea în aer a conductelor Nord Stream, un proiect conceput de Kremlin pentru a ocoli Ucraina şi a-şi exporta gazele direct în Germania şi mai departe în Europa.

Ministerul de Externe rus a declarat miercuri că SUA au de răspuns la întrebări cu privire la rolul lor în exploziile de anul trecut la gazoductele submarine Nord Stream.

În acest context, portalul rusesc RBK.ru menţionează că jurnalistul de investigaţie Seymour Hersh şi-a publicat ancheta pe un blog pe care l-a creat doar cu câteva ore înainte de postarea articolului despre actele de sabotaj la conductele Nord Stream.

Citând o sursă anonimă, Hersh susţine că exploziile au fost comise de scafandrii US Navy, cu asistenţa Norvegiei. Hersh a confirmat pentru RIA Novosti că el este autorul materialului, conform RBK.ru.

Într-o declaraţie separată, ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov a afirmat că dialogul cu SUA cu privire la tratatul Noul START de reducere a armelor nucleare nu a încetat.

Moscova realizează importanţa discuţiilor în curs de desfăşurare cu privire la acest tratat, care limitează numărul de focoase nucleare pe care Rusia şi SUA le pot avea desfăşurate fiecare, a spus Riabkov într-o conferinţă de presă televizată.

Noul START, pe care preşedinţii american şi cel rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit acum doi ani să-l extindă până în 2026, limitează arsenalele nucleare ale celor două state la 800 lansatoare şi 1550 de focoase fiecare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel