Data publicării:

Rusia promite să răspundă ''corespunzător'' furnizării de către Marea Britanie de rachete cu rază lungă de acţiune

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Rusia promite să răspundă ''corespunzător'' furnizării de către Marea Britanie de rachete cu rază lungă de acţiune.

Alegeri prezidentiale 2024

"Acest lucru necesită un răspuns adecvat şi din partea militarilor noştri, care vor lua deciziile corespunzătoare din punct de vedere militar", a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică, potrivit Agerpres.

Rachetele Storm Shadow, dezvoltate în comun de Marea Britanie şi Franţa, au o rază de peste 250 de kilometri, puţin mai mică decât cea a ATACMS, pe care SUA au refuzat până acum să le trimită Ucrainei.

Conform unor surse militare americane citate de CNN, Storm Shadow va face diferenţa în echilibrul de forţe din Ucraina, oferind Kievului capacităţi militare pe care le solicită de la începutul războiului.

Londra a livrat Ucrainei rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune, Storm Shadow

Regatul Unit a livrat Ucrainei rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Storm Shadow, a anunţat joi un oficial occidental, informează Reuters.

Iniţial CNN a informat cu privire la decizie, citând mai mulţi oficiali occidentali de rang înalt. Potrivit informaţiilor CNN, Londra a primit asigurări din partea guvernului ucrainean că aceste rachete vor fi utilizate doar pe teritoriul suveran al Ucrainei şi nu în interiorul Rusiei.

Kremlinul a declarat că o astfel de decizie va necesita un răspuns adecvat din partea armatei noastre.

Miniştrii britanici al Apărării, Ben Wallace şi al afacerilor Externe, James Cleverly s-au deplasat în ultimele săptămâni în SUA pentru discuţii cu privire la sprijinul pentru Ucraina.

Ministerul Apărării de la Londra nu a comentat deocamdată asupra subiectului.

Regatul Unit şi alte ţări occidentale şi-au sporit ajutorul militar pentru Ucraina în acest an, Londra anunţând în ianuarie că va trimite 14 dintre tancurile sale de luptă Challenger 2 în Ucraina, angajament ce a fost urmat de alte ţări, inclusiv SUA şi Germania.

Săptămâna trecută, un grup de ţări europene condus de Regatul Unit le-a cerut companiilor să înainteze cereri de exprimare a interesului pentru a aproviziona Ucraina cu rachete cu rază de acţiune mai mare de 300 de km, însă marţi Londra a declarat că nu a fost luată o decizie finală cu privire la aprovizionarea cu arme a Ucrainei.

Storm Shadow, fabricată de producătorul de rachete european MBDA, este o rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune şi capacităţi "stealth', proiectată pentru atacuri împotriva unor ţinte de mare importanţă, precum buncăre ascunse şi infrastructuri-cheie, potrivit site-ului web al companiei.

Aceste rachete au o rază de acţiune de peste 250 de kilometri, potrivit producătorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel