Rusia organizează alegeri pe teritoriul Ucrainei. Franța a criticat procesul
Franța a criticat procesul electoral organizat de Rusia în teritoriile Ucrainei pe care le controlează în urma invaziei sale, inclusiv în Peninsula Crimeea anexată.
"Franţa condamnă ferm organizarea de către Rusia a unui simulacru de alegeri pe teritoriul ucrainean, şi în special în Republica autonomă Crimeea şi oraşul Sevastopol, precum şi în regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson", a reacţionat Ministerul de Externe.
Aceste "aşa-zise alegeri" sunt "lipsite de orice legitimitate şi au loc în teritorii pe care Rusia le ocupă ilegal", a continuat Parisul într-un comunicat, subliniind că "nu va recunoaşte +rezultatele+ acestora".
De vineri până duminică, în Rusia au loc zeci de alegeri regionale şi municipale, în absenţa oricărei opoziţii, redusă la tăcere.
Autorităţile ruse organizează alegeri şi în teritoriile ucrainene ocupate, răspândite în cele patru regiuni a căror anexare Moscova o revendică de un an, precum şi în Crimeea, anexată din 2014.
Majoritatea covârşitoare a comunităţii internaţionale, inclusiv aliaţi ai Rusiei, nu recunosc anexarea teritoriilor ucrainene.
Kievul, la rândul său, a denunţat pseudoalegerile organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate, afirmând că ele sunt "lipsite de valoare" şi nu vor avea nicio implicaţie juridică, mai scrie AFP, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News