Data publicării:

Rusia lansează o anchetă pe cont propriu. Dmitri Peskov: Ucigașii prizonierilor de război ruși vor fi pedepsiți

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursa foto Agerpres
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursa foto Agerpres

Rusia va căuta ucigașii prizonierilor de război ruși , aceștia trebuie găsiți și pedepsiți, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vineri, Ministerul rus al Apărării a declarat că armata ucraineană a ucis în mod deliberat peste 10 militari ruși capturați, împușcându-i în cap. "Desigur, Rusia îi va căuta pe cei care au comis această crimă pe cont propriu. Aceștia trebuie găsiți și pedepsiți", a declarat Peskov reporterilor, potrivit Urdu Point.

Rusia este pregătită pentru o anchetă internațională cu privire la uciderea prizonierilor ruși, dacă există speranțe în eficacitatea anchetei, în caz contrar, nu are sens, a adăugat oficialul.

Pe frontul rus, Ministerul Apărării a acuzat armata ucraineană că a executat cel puțin zece prizonieri de război. O mărturisește un videoclip filmat de militarii ucraineni, în care peste zece soldați ruși sunt văzuți întinși la pământ, cu mâinile peste cap și ciuruiți de gloanțe de armata ucraineană.

În timp ce Kievul oferă o versiune diametral opusă (ucrainenii ar fi fost atacați din spate de alți soldați ruși), purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, face apel la organizațiile internaționale, cerându-le ”să condamne și să investigheze în detaliu această crimă șocantă”. 

”Nici o atrocitate comisă de unitățile militare ucrainene nu va rămâne nepedepsită. Toți vinovații și complicii lor vor fi identificați și pedepsiți în consecință. Nimeni nu va scăpa de pedeapsă", a declarat Zakharova.

Zakharova acuză comunitatea internațională de tratament diferit între Rusia și Ucraina: ”Occidentul colectiv care susține Kievul nu a acordat nici o atenție acestor numeroase fapte. O astfel de aprobare din partea americanilor și europenii îi face complici la crimele comise de neonaziștii ucraineni pe care îi a incuraja".

Citește și:

Zelenski, avertisment despre un posibil armistițiu cu Rusia. „Ar înrăutăți lucrurile”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri noi sancţiuni din partea Occidentului în contextul atacurilor masive cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei, informează dpa.

"Este necesar un nou pachet de sancţiuni europene", a spus preşedintele Zelenski într-un mesaj video adresat studenţilor irlandezi."Agresiunea rusă nu se opreşte nici măcar o singură zi. Aşa cum minciunile ruseşti adresate lumii nu se opresc niciodată. Prin urmare, pentru toate acestea presiunea internaţională asupra Rusiei nu ar trebui să se oprească nici măcar o singură zi", a spus preşedintele Zelenski, potrivit Agerpres.

Zelenski continuă cu acuzațiile de terorism

Preşedintele ucrainean a acuzat Moscova că a încălcat declaraţia finală a summit-ului G20 din Bali, care a fost susţinută şi de Rusia, în numeroase puncte. Declaraţia a subliniat importanţa dreptului internaţional şi a unui sistem multilateral ca garanţi ai păcii şi stabilităţii. Cu toate acestea, Rusia continuă să distrugă relaţiile internaţionale în timp ce pretinde că luptă împreună cu toţi ceilalţi împotriva acestei destabilizări, a spus el. Moscova îşi mobilizează toate resursele "pentru a deveni cel mai mare stat terorist din istorie", a susţinut preşedintele Zelenski.

„Rusia urmărește un scurt armistițiu”



Tot vineri, în declaraţiile difuzate la forumul internaţional de securitate din Halifax, Canada, preşedintele Volodimir Zelenski a respins ideea unui armistiţiu de scurtă durată cu Rusia, argumentând că aceasta nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile."Rusia urmăreşte acum un scurt armistiţiu, un răgaz pentru a-şi recăpăta forţele. Ar putea fi văzut ca sfârşitul războiului, dar un astfel de răgaz nu va face decât să înrăutăţească situaţia"."O pace cu adevărat reală, durabilă şi cinstită nu poate veni decât din distrugerea completă a agresiunii ruse", a adăugat el.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel