Data publicării:

Rusia face un pas major la Marea Neagră

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Rusia a alocat un milion de dolari pentru dezvoltarea de proiecte de infrastructură în regiunea Mării Negre, a informat vineri Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

'Obiectivul Mecanismului este să pregătească proiecte în domenii precum dezvoltarea de infrastructuri regionale şi municipale, creşterea potenţialul de export al ţărilor membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN), eficienţa energetică şi introducerea de tehnologi verzi, IMM-uri, pentru a da un impuls dezvoltării cooperării reciproc avantajoase între toate ţările din regiunea Mării Negre', se arată într-un comunicat al Ministerul rus de Externe.

Potrivit Ministerului rus de Externe, acordul donatorilor a fost semnat vineri cu ocazia unei reuniuni comune a Guvernului rus cu Secretariatul Permanent al Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre şi consiliul director al Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN).

România este membru fondator al Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), alături de celelalte state membre ale Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Republica Elenă, Moldova, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina.

Acordul de înfiinţare al băncii a fost semnat la 30 decembrie 1994 şi ratificat ulterior de Parlament prin Legea nr. 67/1996. România deţine în prezent 280.000 de acţiuni în valoare de 322 milioane de euro, respectiv 14% din capitalul subscris şi vărsat şi 9,34% din capitalul autorizat al BCDMN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel