RUSIA - COREEA DE SUD, scor 1-1, în grupa H
Rusia şi Coreea de Sud au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci disputat la Cuiaba şi în care erorile celor doi portari au fost decisive pentru stabilirea rezultatului.
Meciul de pe Arena Pantanal a fost unul echilibrat şi cu un ritm destul bun, însă ambele echipe au evitat să-şi asume vreun risc şi au fost foarte atente să nu greşească pe faza defensivă. În aceste condiţii, cele mai importante ocazii de gol au apărut în urma şuturilor de la distanţă sau în urma unor faze fixe.
Ruşii au evitat un debut cu stângul datorită veteranului Alexander Kerzhakov, care a marcat la doar trei minute de la intrarea sa pe teren, anulând astfel avantajul iniţial luat de naţionala asiatică după golul lui Lee Keun-Ho.
Citește și: BRAZILIA - MEXIC 0-0: Meci senzațional făcut de portarul mexican, OCHOA
Echipa pregătită de Myung-Bo Hong a insistita cu de execuţii din afara careului de 16 metri, iar în minutul 68, a reuşit să marcheze prin Lee Keun-Ho, care a beneficiat şi de complictatea lui Akinfeev, autorul unei gafe incredibile.
Avanatajul sud-coreenilor a durat doar cinci minute, o altă greşeală de portar, de această dată a lui Jung Sung-Ryong, şi confuzia din careul asiaticilor permiţându-i lui Kerzhakov, abia introdus pe teren, să egaleze din apropiere şi să stabilească rezultatul final.
În a doua etapă din grupa H, Rusia va juca împotriva Belgiei, pe Maracana din Rio de Janeiro, în timp ce Coreea de Sud va întâlni Algeria, la Porto Alegre.
Citește și: Ce l-a impresionat pe Mirel Palada în Brazilia – Mexic 0–0: "Nula na nula, zbîrca bre gospodyn Neymar"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News