'Foarte bine, sesizați justiția', a declarat Putin în cadrul consiliului de miniștri, în timpul căruia ministrul său de finanțe, Anton Siluanov, a vorbit despre impasul actual privind creditul acordat de Moscova, în 2013, regimului prorus al lui Viktor Ianukovici.
Achitarea datoriei ar trebui să se facă până la 20 decembrie, însă Ucraina cere ca Moscova să șteargă o parte din ea, cum a obținut din partea creditorilor privați (bănci, fonduri). În timpul summitului G20 din noiembrie (Antalya), Putin s-a declarat gata să prelungească rambursarea datoriei cu trei ani de zile, cu condiția unor garanții din partea țărilor occidentale.
Siluanov a precizat, pentru agențiile de presă ruse, că în virtutea normelor internaționale, după ce data limită de 20 decembrie va fi depășită, Ucraina va dispune de alte zece zile pentru a plăti, înainte ca Rusia să poată sesiza Curtea de Arbitraj Internațional.
'Am impresia că nu vor plăti, pentru că sunt niște escroci. Iar partenerii noștri occidentali, în loc să ne ajute, ne pun piedici' să nu ne putem recupera banii, a declarat, la rândul său, premierul rus Dmitri Medvedev.
[citește și]
Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că 'nu vor exista alte propuneri din partea Rusiei' și a estimat că Ucraina se va afla în default asupra datoriei publice.
Autoritățile ucrainene estimează că nu este vorba de o datorie suverană (de la stat la stat), ci comercială, contractată printr-o operațiune pe piețele financiare. Prin urmare, ele doresc ca în legătură cu aceasta să fie aplicat acordul obținut cu creditorii săi privați, care au acceptat o ștergere cu 20%.
Marți, Fondul Monetar Internațional (FMI) a decis să nu declare Ucraina în încetare de plăți dacă nu-și va plăti datoria către Rusia. Conform aceleiași hotărâri, Ucraina va avea în continuare acces la credite, chiar dacă nu poate onora plata datoriilor scadente. Moscova a denunțat imediat această decizie, informează AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită