Data publicării:

Rusia cere Bucureștiului să nu ”dezgroape trecutul”, în privința tezaurului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
tezaur_romanesc
tezaur_romanesc

Moscova regretă faptul că România încearcă să aducă în atenția Consiliului Europei subiectul privind returnarea tezaurului românesc de către Rusia și solicită Bucureștiului să nu ”dezgroape trecutul”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexander Lukașevici.

”Nu este pentru prima dată când parlamentarii români încearcă să internaționalizeze subiectul, care demult și-a pierdut din actualitate”, a declarat joi Alexander Lukașevici, scrie RIA Novosti, potrivit UNIMEDIA.

Rusia solicită Bucureștiului să nu ”dezgroape trecutul”, a mai spus Lukașevici, precizând că Moscova regretă faptul că România încearcă să abordeze în cadrul Consiliului Europei problema privind returnarea a peste 93 de tone de aur evacuat în Rusia în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Potrivit oficialului rus, în dialogul politic actual dintre Moscova și București subiectul ”aurului românesc" lipsește, un subiect care ar trebui lăsat istoricilor. ”Considerăm că încercările de a dezgropa trecutul, în condițiile actuale sunt contraproductive și pot trezi doar emoții inutile, distrage atenția de la deciziile cu adevărat importante privind aspecte specifice ale cooperării bilaterale”, a conchis purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Tezaurul României, evacuat în Rusia în timpul Primului Război Mondial, includea, pe lângă multe obiecte de patrimoniu, peste 90 de tone de aur, nerecuperate până acum, şi care sunt evaluate în prezent la 3,2 miliarde de euro. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri. Toate acestea au fost transportate în Rusia Ţaristă cu scopul de a le proteja de armata germană, care ocupase o parte însemnată a României. După Revoluţia bolşevică din Octombrie 1917, puterea sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea integrală a acestuia.

APCE a adoptat, marţi, o rezoluţie privind îndeplinirea de către Rusia a obligaţiilor şi angajamentelor faţă de Consiliul Europei, în textul acesteia făcându-se apel la Moscova să continue negocierile bilaterale privind returnarea proprietăţilor culturale şi de altă natură de la ţări europene, inclusiv România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel