Data publicării:

Rusia a lansat atacuri cu drone la granița României, iar MApN a ridicat două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

MApN vine cu precizări după ce Rusia lansat atacuri cu drone la granița României.

Ministerul Apărării Naționale transmite că după ce Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone în proximitatea graniței cu România, au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

"În dimineața zilei de 6 iulie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România din județul Tulcea.

În urma detectării dronelor rusești care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană, fiind luată și măsura decolării a două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației aeriene. Cele două aeronave au revenit în bază în jurul orei 9.00.

De asemenea, Centrul Național Militar de Comandă a notificat, începând cu ora 06.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea.

Se fac cercetări în zonă



În urma mesajului RO-Alert emis de autorități, la nivelul structurilor din Ministerul Apărării Naționale a fost emis, în jurul orei 7.30, un ordin de acțiune pentru efectuarea de cercetări a zonei cuprinse între localitățile Vulturul, Mahmudia și Maliuc, în eventualitatea existenței unor obiecte căzute pe teritoriul național.

VEZI ȘI: RO-ALERT în Tulcea din cauza războiului din Ucraina

Până la acest moment, echipele trimise în teren nu au identificat nimic suspect, iar căutările vor continua și în cursul acestei zile. Menționăm, de asemenea, că începând cu ora 7.50, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Vom reveni cu detalii, în funcție de evoluția situației", transmite MApN într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel