Data publicării:

Rusia a distrus o navă de recunoaştere ucraineană în Marea Neagră

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Rusia a declarat marţi dimineaţă că a ''distrus' o navă de recunoaştere a armatei ucrainene în Marea Neagră, unde atacurile ruse şi ucrainene au escaladat de când Moscova s-a retras dintr-un acord major privind cerealele în iulie, relatează AFP. 

Pentru a cincea zi consecutiv, Ministerul Apărării rus a mai spus că a doborât drone ucrainene în regiunea Moscovei unde, ca şi în atacurile anterioare, nu au fost înregistrate victime, conform autorităţilor. În cursul nopţii de luni spre marţi, o aeronavă de luptă 'a aviaţiei navale a Flotei de la Marea Neagră a distrus o navă de recunoaştere a forţelor armate ucrainene', a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.

Această navă se afla 'în zona instalaţiilor ruseşti de producţie de gaz din Marea Neagră', conform ministerului, care nu a oferit mai multe detalii despre incident. Atacurile s-au înmulţit de ambele părţi în regiunea Mării Negre, de când Moscova a refuzat la jumătatea lunii iulie să reînnoiască un acord negociat de ONU şi Turcia care autoriza exportul de cereale ucrainene.

 

Rusia a bombardat în mod repetat infrastructura portuară ucraineană din Marea Neagră şi de pe Dunăre, în timp ce Ucraina a atacat nave ruseşti în apele sale şi în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014. Luni seară, Ministerul Apărării rus a declarat că a 'dejucat' un atac ucrainean cu drone, neutralizând două aparate de zbor care s-au prăbuşit în Marea Neagră, la '40 km nord-vest' de peninsulă.

Clădiri ale flotei ruse au fost vizate joi seară de un atac ucrainean efectuat cu o dronă navală în timp ce controlau navigaţia în Marea Neagră, a declarat Ministerul Apărării rus. Drona a fost 'distrusă' de focul navelor militare fără a-şi atinge ţinta, potrivit Moscovei. În zorii zilei de marţi, ca în fiecare zi începând de vineri, Rusia a anunţat şi că a doborât drone ucrainene în regiunea capitalei sale. În noaptea de luni spre marţi, 'două drone au fost detectate şi distruse de sistemele de apărare aeriană', a transmis Ministerul Apărării rus pe Telegram.

Nimeni nu a fost ucis în acest atac, a adăugat ministerul. Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, care s-a exprimat pe Telegram, unul dintre cele două dispozitive a fost doborât în zona Krasnogorsk, situată la 20 km nord-vest de Kremlin. Marţi dimineaţă, poliţia din Krasnogorsk a izolat perimetrul din apropierea resturilor aflate la pământ, potrivit unui fotograf al AFP la faţa locului, unde mai multe ferestre ale unei clădiri par sparte.

Aeroporturile internaţionale Domodedovo, Şeremetievo şi Vnukovo din Moscova au fost închise temporar pentru sosiri şi plecări, după care şi-au reluat operaţiunile, potrivit agenţiei de presă de stat ruse TASS. Atacurile cu drone pe teritoriul Rusiei s-au înmulţit de câteva săptămâni, cel mai adesea fără a provoca pagube sau victime, şi vizează în special capitala Rusiei, situată la peste 500 km de graniţa cu Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel