Rusia a dat startul exercițiilor nucleare strategice
Putin a ordonat sâmbătă începerea unor exerciţii nucleare strategice.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat sâmbătă începerea unor exerciţii nucleare strategice, a comunicat Kremlinul, conform agenţiei RIA, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a confirmat că manevrele respective au început. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, aflat la Moscova, a asistat alături de Putin la exerciţii, dintr-un centru de comandă de la Kremlin, informează presa de la Minsk.
Reuters apreciază că este vorba de o nouă etalare de forţă din partea Rusiei, în contextul tensiunilor cu Ucraina. În ultimele luni, militarii ruşi au efectuat o serie de exerciţii, în cadrul cărora efective de peste 150.000 au fost concentrate la frontiera ucraineană, în nord, sud şi est. Agenţia citată reaminteşte că Putin şi alţi oficiali ruşi de rang înalt menţionează adesea faptul că Rusia este, alături de Statele Unite, una din cele mai mari puteri nucleare din lume.
Şefa Comisiei Europene a vorbit despre eventualitatea în care Rusia ar tăia complet livrarea de gaze spre Europa
Presiunile militare exercitate de Rusia asupra Ucrainei riscă să genereze modificarea sistemului internaţional de securitate, a afirmat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, în discursul rostit sâmbătă la Conferinţa pentru Securitate de la München.
"Lumea asistă cu uimire la cea mai mare mobilizare de trupe din Europa de la încheierea Războiului Rece, iar evenimentele din aceste zile riscă să perturbe întreaga ordine internaţională", a declarat Ursula von der Leyen, conform publicaţiei Der Spiegel, la Conferinţa pentru Securitate de la München.
Preşedintele Comisiei Europene a condamnat încercările Rusiei de subminare a arhitecturii de securitate a Europei prin presiuni militare exercitate asupra unui stat independent.
Pe termen scurt există soluții
Ursula von der Leyen afirmă că Uniunea Europeană se va putea descurca pe termen scurt în situaţia în care Rusia ar opri furnizarea de gaz natural din cauza unui conflict cu Ucraina sau a impunerii de sancţiuni. "Vă pot spune că, în situaţia unei întreruperi totale a gazului de către Rusia, iarna aceasta vom fi în siguranţă", a subliniat preşedintele Comisiei Europene.
Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 150.000 de militari la frontierele Ucrainei pentru o posibilă invazie. Administraţia de la Moscova susţine că nu pregăteşte niciun atac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News