Rusalii. Tradiții și superstiții. De ce ramurile de tei au puteri miraculoase
La 50 de zile după sărbătoarea Paştilor, creştinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului. A doua zi de Rusalii este liberă, fiind marcată luni, 1 iunie, când este sărbătoarea Sfintei Treimi. Potrivit tradiţiilor populare, în Transilvania, Rusaliile se întind pe o perioadă de trei zile.
RUSALII. Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.
RUSALII. În Vechiul Testament, Rusaliile au fot la început o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor în care se oferea pârgă din roadele pământului, numită și „Sărbătoarea săptămânilor" Șavuot. Mai târziu, a ajuns o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt. Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.
Rusalii: predica Sfântului Petru. Întemeierea Bisericii Creștine
În aceeaşi zi a Pogorârii Duhului Sfânt, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de "suflete" au crezut în Cristos, alcătuind prima comunitate creştină.
RUSALII. „Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ție!". Așa glăsuiește troparul acestui mare praznic al Bisericii Ortodoxe. Conform Bisericii Ortodoxe, acest important eveniment al rusaliilor reprezintă ziua de naștere a Bisericii creștine, întrucât în această zi a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.
Citește și: Rusalii. Tradiții și superstiții. De ce ramurile de tei au puteri miaculoase
Rusalii: Apostolii au grăit în limbile neamurilor
RUSALII. Duminica de Rusalii mai este numită și „Duminica Cincizecimii", întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor" (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.
RUSALII. Începerea propovăduirii Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți", fiind umpluți „de lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești" – așa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian. Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împărați, pe mulți la dreapta credință. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete" au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor care credeau în Hristos.
Ce reprezintă Rusaliile
RUSALII. În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele. Conform specialiştilor în Etnografie, în vechime, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare.. Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zâne, Frumoasele ş.a. Aceste spirite locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor, să-i îmbolnăvească.
RUSALII. Boala seamănă cu o transă hipnotică ce nu poate fi dovedită decât de puterea magică a căluşarilor. Obiceiul spectaculos al căluşarilor, deosebit de vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conţeşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că dacă eşti bolnav, te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.
RUSALII. De această zi se leagă o mulţime de obiceiuri şi ceremonii: se împodobesc locuinţele, porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop, stejar; se desfăşoară Jocul Căluşarilor; se sfinţesc ramuri de tei, soc, mure, pentru a fi folosite în medicina populară; se împletesc cununiţe din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor; se pocnesc frunze de tei pentru alungarea spiritelor rele; se prepară unsori pentru ungerea ugerului vacilor; se fac descântece împotriva Ielelor; se ung uşile cu usturoi ş.a.
La practicile de pomenire a morţilor din ziua Rusaliilor se desfăşoară şi obiceiuri şi ceremonii dedicate celor vii, ca de pildă Prinsul verilor şi verişoarelor (în sudul ţării)
În biserici, se aduc şi astăzi aceste ramuri, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.
Tradiții și obiceiuri de Rusalii
La fel ca si la alte sarbatori crestine si de ziua de Rusalii se leaga o multime de traditii si superstitii care difera de la o regiune la alta a tarii:
- Oamenii isi impdobesc case si gospodaria cu ramuri de tei, plop, stejar;
- Tot de Rusalii in unele regiuni se danseaza Jocul Calusarilor. Dansul calusarilor, in general, are scopul de a apara oamenii, vitele si recoltele de influentele negative.
- Se spune ca leacul cel mai folosit pentru cei atinsi de Rusalii, este jocul calusarilor;
- E un moment in care crestiinii sfintesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele au puteri vindecatoare;
- Ramurile de tei au o simbolistică aparte la această sărbătoare. Se crede ca teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor şi de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfinţesc la Biserica, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane, spun specialiştii. Alte superstiţii şi obiceiuri de Rusalii spun că nu este bine să muncesti în această perioadă, pentru că zânele se înfurie pe cei ce nu le respectă şi nu cinstesc aceste zile.
- Spiritele rele se alunga prin ritualuri galagioase si pocnituri cu ramuri de tei;
- In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge ungerele vacilor pentru a spori laptele;
- Tot acum femeile fac descantece impotriva Ielelor;
- Se ung usile cu usturoi pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului;
De Rusalii, sărbătoare legală în alte țări
Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos, în unele cantoane din Elveția, Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria, Togo. Este zi lucrătoare în țări cu tradiție catolică: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia, Camerun și chiar în Bulgaria și Rusia, țări cu tradiție ortodoxă.
Sărbătoare legală în România
Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate ca fiind zile libere. Până la sfârșitul anului, românii vor mai beneficia de următoarele zile libere:
Rusaliile
- 30 mai, Rusalii - duminică
- 1 iunie - luni
Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)
- 15 august 2015 - sâmbătă
Sfântul Apostol Andrei
- 30 noiembrie 2013 - duminică - propusă de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi adoptată de Camera Depuţatilor în luna iunie 2012
Ziua Naţională a României
- 1 decembrie 2015 - luni
Crăciunul
- 25 decembrie 2013 - vineri
- 26 decembrie 2013 - sâmbătă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News