Data publicării:

Rusalii 2018. Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Rusalii 2020. Tradiții și obiceiuri de Rusalii
Rusalii 2020. Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Rusaliile, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Înăltarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli.

Rusalii tradiții 2018: Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare. Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Rusalii tradiții 2018: Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înălţare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Rusalii tradiții 2018:  Pe lângă tradiții, de Rusalii există și o serie de superstiţii. În zilele de Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni. Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua. De la Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac. În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel