Data publicării:
RTV. Dezvăluiri despre Negulescu. „S-au întâmplat de faţă cu mine”
Joi seară, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, au fost prezentate declaraţii ce au legătură cu Negulescu.
„Cel puţin o parte din cele susţinute de doamna Andreea Cosma sunt adevărate, pentru că s-au întâmplat şi de faţă cu mine. Când s-a deschis dosarul penal eu am făcut parte din echipa de apărători, iar la una din citările de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, am însoţit-o şi în prezenţa mea domnul procuror Negulescu i-a spus că tatăl ei va fi obligat să demisioneze şi că va fi arestat, iar că aroganţa ei va fi înfrântă, chiar dacă asta înseamnă să o arunce în puşcărie şi să îi lase copilul pe stradă", a declarat avocata Mihaela Angheluş.
„Sub ameninţarea că mă dă afară şi îmi face plângere, nu m-a lăsat să fac nimic. Discuţia a fost oricum extrem de scurtă, ulterior Andreea a fost însoţită de altcineva la Parchet. (...) De câte ori am vorbit cu ea, era îngrozită şi de faptul că nu ştie cum să reacţioneze faţă de ce face Negulescu, pentru a nu înrăutăţi situaţia familiei ei. Îi era teamă că ar fi răspunzătoare de o eventuală agravare dacă devine foarte fermă sau foarte agresivă în respingerea avansurilor pe care el i le face”, spune avocata.
„Despre domnul Dragnea au fost cerute în prezenţa mea şi a altor avocaţi, s-a cerut să se facă un denunţ. (...) Se solicitau orice fel de informaţii şi detalii despre Dragnea şi Tel Drum, deşi nu aveau nicio legătură cu subiectul dosarului”, a mai spus avocata.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News