Data publicării:

Roverul chinez Zhurong a surprins imagini spectaculoase cu suprafața Planetei Marte / FOTO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Roverul chinez Zhurong a surprins imagini spectaculoase cu suprafața Planetei Marte / Sursă foto: Captură Youtube
Roverul chinez Zhurong a surprins imagini spectaculoase cu suprafața Planetei Marte / Sursă foto: Captură Youtube

Zhurong, roverul chinez care a ajuns pe Marte pe data de 15 mai 2021, a trimis o serie de fotografii cu Planeta Roșie.

Roverul chinez Zhurong a trimis selfie-uri și imagini spectaculoase cu Planeta Marte. Imaginile au fost postate pe site-urile autorităților spațiale din Republica Populară Chineză. Roverul a trebuit să se deplaseze la 10 metri de platforma de amartizare, să plaseze camera, să revină în poziția inițială și abia apoi au fost surprinse imaginile.

Youtube video image

Pe 20 mai, la 5 zile după amartizare, a trimis primul selfie

 

Roverul Zhurong a fost transportat în atmosfera marțiană într-un lander sâmbătă, fiind numit după un zeu mitic chinez al focului. Acesta a sosit pe Marte la câteva luni distanță după roverul Statelor Unite ale Americii, Perseerance, și a fost sărbătorit în China ca o mare victorie în ascensiunea către o superputere spațială.

Administrația Națională a Spațiului din China a publicat miercuri imaginile realizate de camerele atașate roverului, care arătau echipamentul de evitare a obstacolelor și panourile solare de pe vehicul, precum și textura suprafeței marțiene. Prima sondă a Chinei de pe Planeta Roșie a trimis primele „selfie-uri” după aterizarea istorică de săptămâna trecută.

„Oamenii de pe Internet, imaginile pe care le doreați de pe Marte sunt aici”, a spus agenția spațială într-o postare pe rețelele de socializare care conține imaginile. Amartizarea rover-ului a fost o piatră de temelie pentru inginerii spațiali chinezi, mass-media de stat descriind procesul de utilizare a unei parașute pentru a încetini coborârea și contactul cu suprafața drept „cea mai provocatoare parte a misiunii”.

Se așteaptă ca rover-ul să petreacă aproximativ trei luni pe suprafața Planetei Roșii și să facă fotografii și să colecteze date geografice, preciza ScienceAlert (vezi imaginea AICI).

În aprilie, roverul Perseverance a produs oxigen pe Marte

 

Roverul Perseverance al NASA a reuşit o nouă performanţă, transformând dioxidul de carbon din atmosfera planetei Marte în oxigen, o premieră pe o altă planetă, potrivit NASA. 

Producerea oxigenului din atmosfera planetei Marte, compusă în proporţie de 96% din dioxid de carbon, s-ar putea dovedi mai uşoară decât extragerea gheţii de sub suprafaţa planetei pentru a produce oxigen prin electroliză. Perseverance a aterizat pe Marte pe 18 februarie cu misiunea de a caute urme de viaţă fosilă (citește mai mult AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel