Data publicării:
Rovana Plumb: Sub nicio formă! Această ipoteză este total exclusă
Rovana Plumb, președinte interimar al PSD numit de Victor Ponta, a spus că ieșirea de la guvernare este o ipoteză exclusă.
"Eu vin acum din teritoriu și toți colegii mei doresc ca în continuare să ne respectăm promisiunile față de electorat. Partidul este unit în jurul lui Victor Ponta. Suntem puternici și cu siguranță, actul de guvernare și măsurile socio-economice vor continua să fie aplicate", a zis Rovana Plumb.
"Sub nicio formă nu luăm în calcul ieșirea de la guvernare. Această ipoteză este total exclusă. Nu întoarcem spatele milioanelor de voturi pentru care am primit încrederea în 2012. Am văzut foarte clar ce s-a întâmplat după referendum când 7,4 milioane de oameni și-au spus cuvântul în ceea ce-l privea, la acel moment, pe Traian Băsescu. Cum am putea să facem acest lucru? Nu ar fi corect din partea noastră. Oamenii și-au pus încrederea în noi și am demonstrat că ne-am respectat angajamentele din programul de guvernare. Ipoteza ieșirii de la guvernare trebuie exclusă. Avem o coaliție funcțională, avem proiecte importante pentru România la guvernare și trebuie să mergem în continuare în așa fel încât să ne respectăm toate angajamentele", a mai zis Rovana Plumb la România TV.
VEZI ȘI: Liviu Dragnea îi cere lui Victor Ponta să se sacrifice. "PSD nu trece prin momente fericite"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News