'Din 5 miliarde de euro cât este alocarea pentru infrastructură de transport, indiferent că vorbim de rutier, de naval, aerian, feroviar, România are pentru infrastructură 4 miliarde subcontractate. Deci asta înseamnă că nu mai e nevoie nici de studii de fezabilitate, nu e nevoie nici de proiect tehnic, nu e nevoie nici de licitaţii. Vă invit la prima întrevedere pe care o vom avea în curând cu constructorii care sunt sub contactele de construcţie, de atribuire pentru suma de 4 miliarde de euro, pentru a vedea exact ce se întâmplă. Din 4 miliarde de euro aflate în contractare în momentul de faţă am transmis solicitare şi s-a întors de la Comisia Europeană un miliard de euro, pentru infrastructură. Nevoile României pentru infrastructură sunt enorme pentru că într-adevăr nu mai avem nevoie de penalităţi la bugetul de stat să fie plătite pentru nerespectarea unor prevederi contractuale, ci avem nevoie ca românii să circule în siguranţă pe autostrăzi', a spus Rovana Plumb.
Autostrada Sibiu-Pitești, avizul de mediu în decembrie
În ceea ce priveşte autostrada Sibiu - Piteşti, ministrul Fondurilor Europene a declarat că în luna decembrie se estimează că va fi obţinut avizul de mediu. Valoarea eligibilă proiectului este de 2,42 miliarde de euro. Obiectivul asumat la nivelul Ministerului Transporturilor este transmiterea cererii către comisarul Corina Creţu în trimestru patru al anului 2019. Contractele de execuţie pentru loturile 1 şi 5 sunt în curs de evaluare, urmând a fi atribuite după finalizarea procedurii de mediu. De asemenea, după finalizarea procedurii de mediu va fi lansată şi procedura de licitaţie pentru lotul 4, urmând ca documentaţia pentru loturile 2 şi 3 să fie revizuită. În cadrul aceluiaşi eveniment, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a arătat că, în România, lipsa infrastructurii de transport poate fi explicată prin moştenirea istorică, menţionând că ţara nu a avut proiecte pe care să le implementeze încă din prima zi de la intrarea în UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului