Rovana Plumb: Nominalizarea lui MRU la SIE este pripită, fără nicio consultare
Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă, la Q&A, că nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru fotoliul de director al SIE a fost făcută fără să se ţină seama de interesele instituţiei.
"Este o nominalizare pripită, nu s-a făcut nicio consultare. Este o nominalizare politică, care denotă mai puţin preocupare de soarta SIE. Din consultările pe care le-am avut, PSD este împotriva accesului la funcţia de director al SIA a domnului Mihai Răzvan Ungureanu.
Coaliţia este una funcţională, se referă la principalele teme de guvernare, am avut permanent susţinere în adoptarea măsurilor benefice românilor, am avut susţinere pentru fondurile europene, reducerea preţurilor la medicamente, desigur că vom avea susţinere şi pe temele viitoare. În coaliţie nu s-a discutat nicio clipă despre nominalizarea unei persoane sau alteia pentru o funcţie" a spus Rovana Plumb.
Citește și: Rovana Plumb: Sub nicio formă! Această ipoteză este total exclusă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News