„Mă aflu, astăzi, în faţa dumneavoastră, pentru a răspunde afirmaţiilor nefondate susţinute de către semnatarii moţiunii. Inspecţia Muncii nu se desfiinţează. Pornind de la această afirmaţie, pe care o susţin cu toată responsabilitatea, moţiunea prezentată astăzi nu are obiect", a afirmat ministrul Rovana Plumb, citat de Mediafax.
Referitor la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, ministrul Plumb a precizat că se impune crearea unei instituţii „mai performante", care să optimizeze activităţile de control în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii.
„Am luat decizia de a crea o nouă instituţie nu prin desfiinţarea Inspecţiei Muncii, nu prin desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cum în mod fals se afirmă de către semnatarii moţiunii, ci prin reorganizarea prin comasarea celor două instituţii. Această modalitate a avut în vedere şi posibilităţile actuale în ceea ce priveşte capital uman şi fondurile publice", a spus Rovana Plumb.
Potrivit ministrului Muncii, personalul din aceste instituţii supuse reorganizării nu îşi pierde locul de muncă.
În urmă cu o săptămână, PNL a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată "PSD guvernează la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean!", adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb, care vizează înființarea Agenției Naționale pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin comasarea Inspecției Muncii și Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024