Roșia Montană. Crin Antonescu, în vizor: ”E același pe care PNL se pregătește să-l reșapeze drept europarlamentar”
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Deputatul social-democrat Beatrice Tudor a declarat luni, la dezbaterea moţiunii simple pe Cultură, că PNL se face vinovat de minciună, plagiere şi manipulare.

”Textul moțiunii face referire la subiectul Roșia Montană, dar exact ca în bancurile cu Radio Erevan, în care nu se dădea, ci se lua, semnatarii îl acuză pe George Ivașcu că sapă groapa Roșiei Montane, o altă găselniță de comunicare, care caută să atragă un titlu în presă.

Dacă s-ar preocupa mai mult de verificarea faptelor decât de găsirea de expresii politice mediocre, liberalii ar face câteva descoperiri uluitoare: prima ar fi că prin acțiunea sa din luna iulie, Ministrul Ivașcu a încercat să facă în așa fel încât România să nu piardă automat 4,3 miliarde de dolari. Poate pentru lobby-ul liberal aștia nu sunt mulți bani, dar pentru România cred că este o sumă importantă.

Iată faptele: Ținând cont de aspectele patrimoniale sensibile în cauza ICSID (dosarul ARB/15/31), unde România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluționarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului național și a intereselor financiare ale statului român. Nu suntem dispuși să plătim din buzunarul cetățeanului cele 4 miliarde de dolari care se pot pierde în urma litigiului mai sus menționat. Așadar, Guvernul României NU SOLICITĂ RETRAGEREA dosarului ci AMÂNAREA acestuia până la soluționarea litigiului în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 - Roșia Montană, pentru care în data de 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Iată ce zice textul liberal pe care îl dezbatem azi. Citez fără jocurile de cuvinte ale consilieri debutanți: Concret, prin pricina eforturilor susținute de către Guvern, dosarul Roșia Montană nu a intrat în patrimoniul UNESCO. Pur și simplu, Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO, care trebuia să decidă soarta dosarului Roșia Montană, în sensul includerii sau nu în lista patrimoniului mondial, a amânat votul la solicitarea Guvernului nostru și a returnat dosarul.

Moțiunea, o glumă proastă

Vedeți, deci, de ce moțiunea aceasta este o glumă proastă: PNL ar fi vrut ca România să plătească din buzunar 4,3 miliarde de dolari, ca apoi să facă o moțiune împotriva Ministrului Teodorovici, probabil, prin care să întrebe de unde iau banii. Și culmea, tot PNL vorbește despre trădare națională. Aceasta este cea mai mare și mai grosolană manipulare din textul acestei moțiuni: hoțul strigă hoții, pur și simplu!

”Iată și un citat din liberal Crin Antonescu, din anul 2013, același Crin Antonescu pe care PNL se pregătește să-l reșapeze drept europarlamentar: "Pai, dacă sunt despăgubiri, atunci primul-ministru ar trebui să fie campionul acestui proiect, venind în Parlament, pledând pentru el și explicând cât ne costă dacă nu-l facem și cum am ajuns în situația asta".

Cum rămâne stimați colegi liberali: Crin Antonescu nu părea dispus să plătească daunele de miliarde, dar noul PNL vedem că ar vrea să dăm 4 miliarde de dolari pe apa sâmbetei. Ce s-a schimbat și de ce? Și mai aveți curajul să vorbiți de interese?”, a spus Beatrice Tudor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel