Romsilva și Instituția Prefectului județului Mureș au reușit menținerea în proprietatea statului a 9.323,8 hectare de pădure din județul Mureș, pe raza comunelor Stânceni, Răstolița și Lunca Bradului.
Aceste suprafețe se alătură celor peste 220 de mii de hectare de pădure recuperate sau menținute în patrimoniul statului de către juriștii Romsilva, în ultimii doi ani și jumătate.
Printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă din iunie 2007, trei urmași ai baronului Daniel Banffy au obținut, pe cale judecătorească, reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 9.323,8 hectare cu păduri, pășuni și fânețe.
Pe o perioadă de câțiva ani, specialiștii Direcției Silvice Mureș și ai Prefecturii Mureș au derulat o amplă cercetare arhivistică, în România și Ungaria, referitoare la documente ce au stat la baza preluării în proprietatea statului a celor 9.323,8 hectare.
În urmă cu patru ani, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securități au fost descoperite o serie de documente care au condus la exercitarea unei căi de atac extraordinare împotriva hotărârii judecătorești prin care se reconstituia dreptul de proprietate urmașilor baronului Daniel Banffy.
Astfel, s-a descoperit că baronul Daniel Banffy a fost inculpat, în anul 1946, și condamnat șase ani mai târziu pentru instigare la crime împotriva umanității, judecătorii dispunând și confiscarea averii acestuia, pentru fapte comise în timpul ocupației horthyste, care au condus la moartea mai multor locuitori ai comunei Lunca Bradului.
Așadar, proprietățile baronului Daniel Banffy nu au fost preluate abuziv de către regimul comunist, ci legal, pe baza legilor postbelice ce pedepseau crimele de război și colaborarea cu inamicii României și statelor Aliate.
Pe baza acestor documente, juriștii au promovat o cerere de revizuire, procesul fiind strămutat la Judecătoria Giurgiu, care a dat câștig de cauză Direcției Silvice Mureș și Instituției Prefectului județului Mureș în anul 2016, hotărâre menținută în urma recursului de către magistrații Tribunalului Giurgiu.
Juriștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au reușit, în ultimii doi ani și jumătate, să mențină sau să reintroducă în proprietatea publică a statului, în urma proceselor, 230.514,25 hectare de pădure, cel mai cunoscut caz fiind cel de anul trecut, când 166.813 hectare de păduri revendicate de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au rămas în proprietatea statului și în administratea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice, pe baze contractuale, pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate, a autorităților publice locale sau privată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky