Data actualizării:
Data publicării:

Romgermed își continuă drumul către înalta performanță: deschiderea unui spital, programată în 2021

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Anul 2020 rămâne unul definitoriu pentru sistemul sanitar din România, fiind acela în care toți jucătorii, atât publici cât și privați, au fost supuși unor presiuni fără precedent,  cu provocări pe care, înainte de criza pandemică, nu nici nu ni le-am fi imaginat.

Am întrebat unul dintre principalii jucători din piața serviciilor medicale private cum a depășit provocările anului 2020.

-Domnule Dorian Schwartz, ce a însemnat primul an de pandemie pentru Romgermed?

 -Acum, când ne uităm retrospectiv în urmă, vedem că a trebuit să facem față pe de o parte  presiunilor generate de legislativ, care a impus un cadru larg de decizii noi pentru piața medicală, oarecum neclare din perspectiva implementării în viața reală. Pe de altă parte, au crescut solicitările pacienților, confruntați cu o situație nouă și dificilă în planul sănătății personale. Noi, grupul Romgermed am înțeles că avem în față oportunități majore pentru a ne demonstra  expertiza solidă și capabilitatea de a acționa rapid și eficient.  Am înțeles că atât echipa noastră cât și pacientul au nevoie de acțiuni simple, clare și ușor de accesat.

-Cum a evoluat cifra de afaceri în pandemie?

-Surprinzător de bine. Prin toate deciziile pe care le-am luat, am reușit să generăm o creștere a afacerii aproape dublă față de restul pieței serviciilor medicale din România. Rezultat de care suntem foarte mândri. Această creștere a fost investită în dezvoltare pentru a diversifica serviciile pe care le oferim și a le consolida pe cele pe care le oferim deja.

-Concret, ce a dus la această creștere?

-Telemedicina a fost o investiție care și-a dovedit imediat succesul, asigurând pacienților accesul la serviciile noastre de înaltă calitate, în cadrul restrictiv de interacțiune în care a trebuit să trăim. Creșterea numărului de laboratoare, diversificarea tipurilor de analize și a personalului dedicat a contribuit major la creșterea numărului de pacienți care au accesat serviciile noastre.

Cooptarea în echipa noastră a unor specialiști cu nume rezonante a fost și rămâne un obiectiv, pentru că asigurarea accesului pacienților la un nivel ridicat al actului medical este o preocupare permanentă pentru noi, iar pe parcursul acești an am reușit să ne mărim consistent echipa, motiv pentru care, deși numărul de pacienți a crescut, timpii de așteptare au scăzut considerabil.

Înțelegând că impactul pandemiei Covid 19 își va lăsa amprenta asupra sănătății pacienților pe termen lung am luat decizia de a investi în dezvoltarea echipei de psihologie-psihiatrie și a tratamentelor de recuperare.

-Aveți experiență în medicina muncii, cum a evoluat piața serviciilor de profil, în criza pandemică?

-Este drept că suntem cunoscuți pentru numărul foarte mare de clienți publici și privați pentru serviciile de medicina muncii. Chiar dacă în această perioada numărul de angajări al partenerilor a scăzut foarte mult, noi am decis să accelerăm spre creșterea numărului de clienți și să adaptăm prețurile, pentru ca repornirea economică să ne prindă pregătiți noului context în care or să fie livrate aceste servicii.

-Ce alte abordări inovative ați avut?

-Am identificat oportunitatea de a completa serviciul medical pe care-l oferim cu asigurarea accesului pacientului la tratament, ținând cont de faptul că multe medicamente prescrise de către specialiști se găsesc foarte greu, iar pacienții sunt nevoiți să facă numeroase drumuri care farmacii. Acesta este motivul pentru care am decis să investim într-un parteneriat strategic cu un lanț independent de farmacii, alături de care împărtășim viziuni comune cu privire la importanța pacientului, pus în centru acțiunilor noastre de business.

-Cum vă pregătiți pentru 2021?   

-În 2021, știm exact care sunt direcțiile strategice  pe care vrem să acționăm și care ne așteptăm să fie vectorii de creștere ai afacerii noastre. Investițiile noastre vor fi orientate către deschiderea a două laboratoare de mare capacitate, vom investi în serviciile digitale, în creșterea numărului de specialiști, în integrarea  unui lanț de farmacii și de ce nu și deschiderea primului spital Romgermed. Ne propunem ca la sfârșitul anului viitor, pacienții, partenerii și chiar competitorii noștri să poată spune despre noi că suntem agili, adaptabili și orientați către înalta performanță. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel