Principalele nemulţumiri ale salariaţilor ROMATSA vizează lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară.
"Având în vedere că pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou CCM pentru perioada 2016/2017 părţile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentativ ATSR, pe de o parte, şi RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înţelegere cu privire la revendicările formulate de salariaţi, sindicatul reprezentativ a obţinut acordul a mai mult de jumătate din numărul de membri ai acestuia de a declara grevă de avertisment la nivelul RA ROMATSA, toate subunităţile, în data de 12 mai 2017, între orele 11:00 - 13:00", se arată într-un document al ATSR.
Sindicaliştii din ROMATSA precizează că, începând cu data de 1 septembrie 2016, CCM 2015/2016 a expirat, iar concilierea ce a avut loc prin intermediul reprezentantului ITM Bucureşti la nivelul unităţii a eşuat, potrivit procesului verbal nr. 24963, încheiat în data de 21.11.2016. Cu toarte acestea, Comisia de negociere a ATSR a continuat negocierile şi după această conciliere eşuată, dar nici până în prezent nu s-a ajuns la o înţelegere cu patronatul cu privire la revendicările formulate de către salariaţi prin reprezentanţi sindicali.
Cum se va desfășura GREVA
Potrivit sursei citate, în timpul grevei se va asigura mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA, iar organizatorii acesteia, respectiv comisia de negociere a sindicatului ATSR, au disponibilitatea de a continua negocierile cu patronatul în vederea soluţionării revendicărilor.
"Personalul CTA participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11:00-13:00, prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA", se arată în document.
Greva controlorilor de trafic aerian nu va afecta zborurile monarhilor, şefilor de stat, premierilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare şi zborurile de poliţie aeriană.
În cazul în care greva de avertisment nu are ca efect soluţionarea revendicărilor şi încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă, va fi declanşată greva propriu-zisă, avertizează ATSR, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Un neamț a vizitat toate țările Europei și a făcut un top al celor mai frumoase destinații. Ce a spus despre România
- Germania anulează spațiul Schengen. Knaus avertizează că nici Franța sau Austria n-au reușit nimic cu asta
- Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Alertă meteo generală până luni, 15 - 16 septembrie 2024: Plouă însemnat cantitativ. Harta ANM
- Comuna din România cu doar 4 sate și 200 de locuitori, dar cu funcționari cât nu-i poate duce! ”Comunitatea foarte mică nu are buget să-i susțină”
- BANCUL ZILEI: Parteneriat între amanți
- MAE, alertă de călătorie în trei state europene. Avertisment de precipitații extreme și inundații
- MAE, alertă de călătorie pentru o nouă țară europeană
- Analiză șoc: Partidele au cei mai buni candidați la prezidențiale, cu excepția unuia
- Adrian Năstase regretă că nu a povestit "episodul în care s-au aruncat grenade", în lupta cu Traian Băsescu