Data publicării:

Românul care a cărat pe scările blocului discuri de 200 de kilograme, antrenament pentru Olimpiadă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Facebook / Alin Firfirică
Foto: Facebook / Alin Firfirică

Alin Firfirică, primul atlet român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, povestește că a trecut prin momente dificile din 2019, de când a prins biletul de Japonia și până la începutul lui 2021, când o accidentare l-a ținut departe de antrenamente și de concursuri timp de o lună.

De la 67 de metri cât a aruncat atunci când s-a calificat la Olimpiadă, Alin Firfirică a ajuns să arunce discul doar 30 de metri, după problemele pe care le-a avut la brațul drept, conform unui comunicat de presă. 

Sportivul recunoaște că datorită psihicului puternic a reușit să treacă peste tot, iar acum, înainte de cea mai importantă competiție la care participă se află în cea mai bună formă.

„Am stat în carantină, în apartament, la etajul 4. A trebuit să mă antrenez în casă, am reușit să aduc până la etajul 4, 200 de kilograme de discuri, am reușit să fac ce am putut cu ele, nu puteam să le trântesc că ajungeam la vecinul de sub mine. Am alergat pe scări” – Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021.

Ruptură musculară la brațul drept

 

La începutul lui 2021 s-a ales cu o ruptură musculară la brațul drept, care l-a ținut o lună departe de antrenamente și de concursuri.

„Vă dați seama cum este să vii de la 67 de metri, să ajungi la antrenament să începi cu aruncări de la 30 de metri, iar în următoarea săptămână să îți dorești să arunci 40 de metri. A fost cumplit!” – Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021. 

”Trebuie să arunc 67 metri”

 

Pentru această primă ediție de Jocuri Olimpice la care va participa, Alin nu pune presiune pe el. Știe că are un psihic extrem de puternic la care a lucrat în ultimii ani. Și mai știe că în acest moment se află în cea mai bună formă a sa!

„ La început de an, am avut concursuri mai slabe și am reușit să depășesc și acel moment. Dacă am trecut peste toate aceste impedimente, consider că psihicul meu este pregătit pentru Jocuri Olimpice de la Tokyo” – Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021. 

Sportivul știe și câți metri trebuie să arunce discul pentru a se întoarce acasă cu o medalie olimpică.

„Tot ce am în cap acum este că, dacă voi reuși să arunc din nou undeva la 67 de metri la această ediție a Jocurilor Olimpice, sigur mă voi clasa acolo unde îmi doresc să fiu. Mă voi duce cu gândul să trec de cele 3 aruncări din calificări pentru că acelea vor fi cele mai dificile. Multă lume gafează la acele calificări.  Odată ce voi trece ele, urmează finala de 12, unde trebuie din nou să mă focusez pe cele 3 aruncări pentru a intra în finala de 8, iar în finala de 8 orice e posibil” – Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021.

A treia oară speră să fie cu noroc pentru el la Jocurile Olimpice

 

Alin crede că de două a fost urmărit de ghinion în ceea ce privește participarea lui la Jocurile Olimpice.

“În 2016 am reușit baremul olimpic la 3 zile după ce perioada de calificări s-a închis, așa că am văzut competiția din fața televizorului. În 2020 m-am calificat cu potențial de medalie, dar am stat tot acasă din cauza virusului. În 2021 sper că voi avea mai mult noroc “ – Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021. 

Vrea să ajungă la 125 de kilograme

 

Într-un an și jumătate de când a început pandemia, corpul atletului a suferit modificări de greutate. Sportivul își amintește de răsfățul culinar din perioada de izolare din 2020 și recunoaște că este un gurmand.

„Am mâncat de toate, m-am îngrășat, am pus 4 kilograme pe mine, la vremea respectivă nu am fost mândru de mine, pentru că am pus țesut adipos” - Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021. 

Între timp lucrurile s-a schimbat, datorită regimului spartan de antrenament, acum, Alin este mulțumit de forma fizică în care se află.

 „Până acum mă mențineam la 118 kilograme, dar am reușit să ridic marja, sunt la 123 de kilograme. Nu am pus țesut adipos și pentru asta sunt bucuros. Vreau să ajung la 125 de kilograme, acolo vreau să mă mențin pentru că toți aruncătorii din străinătate se află undeva între 125 și 130 de kilograme” - Alin Firfirică, campion național în proba de aruncare a discului, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel