Data publicării:
• Românii vor fi iar prinși nepregătiți de... 1 Mai! Asta după ce zăpada din februarie ne-a luat prin surprindere
Se pare că România este prinsă iar nepregătită... de 1 mai! Deși suntem abia în februarie, procedura de predare a plajelor se pare că, doar urgentată, se va face până la deschiderea oficială a sezonului estival.
Așa cum iarna ne-a prins pe nepregătite în luna februarie, se pare și sezonul estival ne va surprinde, nu de Paști, ca-n alte țări, ci chiar cu ocazia deschiderii oficiale, aceeași din fiecare an, 1 mai.
În 2022, au încetat, prin ajungerea la termen, aproximativ 200 de contracte de închiriere a plajelor turistice de pe litoralul românesc. Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral se ocupă de contractele de închiriere a plajelor turistice. Lărgirea plajelor a reconfigurat spațiile, astfel că Ministerul Mediului a pregătit o OUG care stabilea o derogare de la Codul Administrativ și Legea Apelor, derogare ce face posibilă închirierea plajelor pentru o perioadă de doi ani, scrie Adevărul. Se pare că înainte de atribuirea plajelor, ar fi necesare finalizarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ-uri), care ar influența negativ procesul de închiriere al plajelor, asta pentru că PUZ-urile sunt în competența autorităților locale. ”Este necesară urgentarea realizării închirierii, termenele optime fiind cu mult depășite, în raport de începerea sezonului estival”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG. Ministerul Mediului ar vrea să fie finalizate închirierile și predate plajele operatorilor privați până la 1 mai 2023, când va începe sezonul turistic pe litoral. Dacă nu s-ar face asta, Apele Române ar pierde cel puțin 6,25 de milioane de lei din neîncasarea chiriilor aferente acestor sectoare de plajă.
Conform proiectului de OUG, un metru pătrat de plajă (categoria I) destinată recreerii și divertismentului va fi închiriat cu un preț care pleacă de la 1,22 lei/lunar.
Dar, desigur, nu ar fi fără precedent ca 1 mai să ne surprindă, asta după ce ninsoarea inofensivă din februarie 2023 a blocat drumuri. Și când ne gândim la anunțurile din octombrie - noiembrie că suntem pregătiți de iarnă, avem contracte atribuite și utilajele sunt deja pornite... Dar, în mod evident, anunțul este pentru vreme bună, pe principiul timpul trece, contractul merge și trecem și peste iarna asta fără intervenție! Dacă, Doamne ferește, se supără vremea o zi pe noi și ne dă un pic de ninsoare, e haos în țară, rămân mașini blocate în nămeți, se produc accidente din cauza drumului alunecos ș.a.m.d., știm cu toții poveștile care se repetă an de an.
Citește și: Drumuri închise la primii fulgi de nea. Transporturile, blocate între parazăpezi și parandărăt
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News