Data publicării:

Românii pot primi 20.000 de lei pentru renovarea casei

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Statul oferă bani pentru renovarea casei. Care sunt condițiile şi actele necesare pentru a putea beneficia de cei 20 000 de lei.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat toți românii că ar putea primi 20.000 de lei pentru renovarea casei, însă trebuie să se înscrie într-o aplicație și să urmeze pașii corespunzători. Potrivit ministrului, aplicația pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 va putea fi disponibilă pentru doritori în mai puțin de câteva săptămâni. Acesta adaugă că ar putea fi gata chiar la sfârșitul lunii curente sau începutului lunii aprilie, a menționat spynews.ro.

Astfel, românii care se înscriu în acest program, pot accesa sume de până la 20.000 de lei de la Guvern, însă această sumă poate fi folosită pentru instalarea panourilor solare. „Atât din perspectiva producerii energiei verzi, cât şi din perspectiva reducerii emisiilor de carbon, programele finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu sunt foarte importante. Au crescut, în general, toate bugetele aferente programelor care vizează reducerea emisiilor de carbon.(…) Bugetul aprobat astăzi de Guvern, pentru anul 2023, al Administraţiei Fondului pentru Mediu vizează foarte multe programe. Programul care este cel mai aşteptat acum este cel pentru fotovoltaice pentru cetăţeni. Aici vorbim de un buget, la prima aprobare, de peste două miliarde de lei. Ne aşteptăm ca la rectificarea din vară să putem completa acest buget cu fonduri europene şi fonduri de la AFM, până la cel puţin 3 miliarde de lei. Aceasta este ţinta noastră pentru 2023”, a transmis Tanczos Barna.

Peste 80.000 de case pot beneficia de panouri fotovoltaice. „Ne propunem ca înscrierea instalatorilor care pot realiza aceste lucrări în program să înceapă într-un termen de 8 – 10 zile. În paralel cu înscrierea acestor instalatori în program, deschidem aplicaţia pentru persoanele fizice la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de numărul instalatorilor şi în funcţie de derularea acelei prime etape" a mai spus ministrul Mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel