Românii nu mai iau medicamente. Stocuri uriașe făcute în vremea pandemiei
Un raport recent prezentat de compania Primer arată că în vremea pandemiei românii și-au făcut stocuri uriașe de medicamente, rezerve ce le vor ajunge câțiva ani.
"- Iesirile de medicamente din farmacii si spitale au totalizat in T1 din 2020 o valoare de 1 mld Euro, o crestere cu 2,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut;
- Din pacate insa, detaliile prezentate mai jos demonstreaza o evolutie atipica a consumului de medicamente, un rezultat al trecerii prin pandemia de Coronavirus.
- Astfel, avem urmatoarele situatii:
Cresterea apare exclusiv din medicamentele fara prescriptie (OTC, suplimente), valoarea acestora progresand cu 25%, cea mai mare crestere din ultimii 10 ani;
o Cresterile sunt extrem de mari pe zona de paracetamol si ibuprofen (simplu si combinatii), duble fata de aceeasi perioada a anului 2018, un avans cu 40% fata de T1 din anul 2019;
o Aceasta evolutie este semn ca pacientii si-au procurat din panica stocuri foarte mari, de teama de a nu ramane fara aceste medicamente care trateaza simptomele de raceala si gripa, deci inclusiv cele cauzate de SARS-CoV-2; mai mult ca sigur ca aceste rezerve le vor ajunge de fapt cativa ani, daca nu chiar vor expira;
o Ne amintim ca achizitiile facute din panica au creat un gol de stoc de paracetamol la inceputul lunii aprilie, gol pe care fabricantii au reusit sa-l acopere;
o Ceea ce este grav este ca se inregistreaza o scadere periculoasa a consumului de medicamente de uz cronic cu peste 8%, o dovada in plus ca peste 8 milioane de pacienti cronici au avut un acces redus la medicatia lor zilnica. Unii pacienti au avut stocuri acasa, altii insa au ramas fara medicamente pentru 1-2 luni, fapt care mai mult ca sigur a dus la agravarea bolilor existente;
- Situatia descrisa mai sus se perpetueaza si in lunile aprilie si mai, cand a continuat starea de urgenta (datele statistice vor fi disponibile in iunie). Scaderile consumului sunt in special in sfera medicamentelor care trateaza boli cardiovasculare (scadere cu peste 10%), pulmonare, reumatologice, digestive si ale sistemului nervos central;
- Evolutia consumul de medicamente in criza de Coronavirus poate crea reactii paradoxale pentru tot restul anului cu impact in noul sezon de iarna, cand este posibil un nou val de infectii virale: consumul de paracetamol si ibuprofen va scadea pentru ca populatia are stocuri iar consumul de medicamente cronice va creste pentru ca pacientii isi vor achizitiona rezerve;
- Genul acesta de evolutie, in "dinti de fierastrau", va genera distorsiuni la producatori care nu vor stii cata productie sa planifice, existand riscul sa apara fie situatii de gol de stoc, fie de suprastocare, ambele nedorite," se arată în comunicatul companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News