Data publicării:
Românii, europenii care lipsesc cel mai puţin de la muncă. Pierderi de sute de mii de euro pentru companii
România este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cel mai scăzut nivel al absenteismului la locul de muncă.
Este vorba de o rată de doar 2,5%, înregistrată în trimestrul al treilea al anului 2021, arată o analiză publicată de o companie românească de software de business, pe baza datelor Eurostat. Potrivit unui comunicat de presă al High-Tech Systems & Software, la polul opus, în Suedia, rata absenteismului este de 27,8%, în timp ce media la nivelul UE se situează la 15%, scrie Agerpres.
"Procesul de planificare a turelor de lucru este unul anevoios şi repetitiv"
"În România, procesul de planificare a turelor de lucru este unul anevoios şi repetitiv. Managerii pot pierde chiar şi până la 10 ore pe săptămână gestionând programul de lucru al angajaţilor, iar rezultatul, nu de puţine ori, este fie unul care afectează relaţiile dintre angajaţi, fie performanţa companiei. Mai mult decât atât, în cazul unei absenţe, întregul flux de lucru poate fi dat peste cap.
Pe parcursul unui an, în cazul unei companii cu 300 de angajaţi, absenteismul provoacă pierderi de peste 200.000 euro. shiftin, softul care automatizează procesul de planificare a turelor de lucru, găseşte instant soluţii pentru înlocuitori pentru cazurile de absenteism, în conformitate cu legislaţia muncii, recomandând prezenţa unui număr optim de resurse în contextul oricărui obiectiv de business", este de părere Mitu Morega, manager de produs în cadrul companiei, pentru software-ul shiftin.
Pierderi de sute de mii de euro pentru companii
Specialiştii susţin că, deşi prin comparaţie cu media europeană, românii absentează puţin, pentru companiile mari, cu peste 300 de angajaţi, acest lucru se traduce în pierderi de sute de mii de euro.
Un sondaj realizat de High-Tech Systems & Software a evidenţiat faptul că, din perspectiva angajaţilor, 90% dintre aceştia sunt satisfăcuţi de programul de lucru generat de shiftin. Totodată, din punctul de vedere al angajatorului, automatizarea procesului de planificare a turelor de lucru reduce cu până la 72% costurile cu acest proces şi îi eliberează pe manageri de muncă repetitivă.
High-Tech Systems & Software este o companie românească specializată în furnizarea de soluţii software de business, înfiinţată în anul 2012. În prezent, portofoliul companiei cuprinde peste o mie de clienţi din 11 ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News