Data publicării:

Românii descoperă în străinătate că au drepturi și când vin acasă le cer. Gelu Vlașin, după 20 de ani în diaspora: "Eu am învățat asta în Spania"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO - ȘTIRIDIASPORA.RO
FOTO - ȘTIRIDIASPORA.RO

Un român care s-a întors, după 20 de ani în Spania, să investească într-o pensiune în satul natal, spune că a învățat în străinătate cum să-și apere drepturile, aplicând această mentalitate și acasă. El spune și că românii nu trebuie convinși să se întoarcă, pentru că mulți dintre ei o vor face oricum, mai devreme sau mai târziu.   

Gelu Vlașin este un scriitor român care s-a întors țară după 20 de ani în Spania. El a povestit în emisiunea Departe de România, difuzată pe ȘtiriDiaspora și DCNews, cum a investit într-o pensiune în satul natal și spune că una din învățămintele cu care a rămas după atâția ani în străinătate este să-și ceară drepturile în fața autorităților. 

"Eu sunt un tip care nu renunță așa ușor, dar nu pentru că am învățat eu chestiile astea în Spania... sau poate că și asta. Am învățat că dacă ai un drept, nu trebuie să aștepți pe cineva să spună 'Vezi, că ai un drept!'. Autoritatea nu vine să-ți spună. Tu trebuie să te informezi care e dreptul tău și să ți-l aperi, că de aia e dreptul tău și să te duci și să ți-l ceri. Eu dacă am un drept, mă duc la primărie și îl cer", spune Gelu Vlașin. 

"Asta este cumva și o deprindere obținută în străinătate. Foarte mulți români au descoperit în străinătate că au drepturi și atunci când vin acasă aplică această mentalitate obținută acolo și este bine să ne cerem drepturile, iar autoritățile este bine să și răspundă pozitiv la cererile noastre", a intervenit Gabriel Nuță-Stoica, moderatorul emisiunii. 

Urmărește emisiunea integrală:

Youtube video image

Cum îi convingem pe românii din străinătate să investească acasă

Gelu Vlașin spune că românii din străinătate nu trebuie convinși să revină acasă, pentru că ei oricum au investit deja aici și se vor întoarce.

"Cum îi convingem pe românii din diaspora să investească acasă? Dumneavoastră sunteți un exemplu de succes, dar probabil că sunt mulți în situația în care erați acum 10 ani. Cum îi convingem să revină?", a întrebat Gabriel Nuță-Stoica.

"Eu cred că nici nu trebuie să îi convinge prea mult. Dacă s-ar face un studiu, dar din păcate, nu s-a făcut studiul ăsta și cred că ar fi interesant: câți români din străinătate au investit deja în România. Deci, iertați-mă, dar majoritatea au investit ceva.

Faptul că și-au construit o casă, faptul că și-au cumpărat un teren este o investiție și dacă ne uităm în toată România, dar începând de la cel mai amărât sat până la Capitală, o să descoperim sute și sute de mii, ca să nu spun milioane de români care au umplut țara asta cu investiții, care și-au făcut o casă, și-au cumpărat utilaje. Unii, credeți-mă, nu sunt încă veniți, că am și vecini în zonă, dar și-au cumpărat deja utilaje. Ei se gândesc să vină cândva, nu știu ei când, că nu au curajul ăsta. Nu le spune nimeni: 'Hai, domnule, că acum e o oportunitate, sunt fonduri europene o grămadă. Există posibilitatea să accesez fonduri, ba ei chiar au și niște resurse proprii pentru cofinanțare. Ar fi momentul oportun pentru întoarcere'.

E și destul de ușor să faci o firmă acum în România nu mai trebuie să umbli 100 de ceasuri pe nu știu unde. Poți să depui actele chiar și online. În momentul de față, Spațiul Virtual Privat funcționează. Și eu mi-am depus o parte din documente și îmi depun în continuare pe online, deci există oportunitatea asta.

Sunt investiții vizibile. Eu cred că toată lumea vede în orașul în care trăiește, în satul în care locuiește, în comuna în care stă, că s-au construit niște case, că s-au cumpărat niște terenuri, că sunt niște utilaje. Toate astea sunt investiții. Deci eu nu trebuie să-i conving", opinează Gelu Vlașin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel