Data publicării:
Românii au talent: Francezii ar fi șocați dacă ar vedea cine a urcat pe scenă
Mihaela Rădulescu, Andra, Andi Moisescu și Florin Călinescu puteau să jure că au în față o româncă getbeget când, de fapt, pe scenă a urcat o franțuzoaică.
A venit din Franța cu căruța și cu caii până în România. A făcut cinci ani pe drum, dar acum se simte "româncă".
Reprezentația lor l-a facut chiar și pe Florin Călinescu să danseze.
În 2008, trupa Nadara a fost invitată să deschidă Festivalul de la Cannes, într-un show excepţional, având că tema muzica de film. "Am devenit cunoscuţi în întreaga lume. Oamenii vin la spectacolele noastre. Am participat la un bal care a avut loc la Monaco dat în cinstea capetelor încoronate. Am cântat alături de formaţia Ciorcârlia, de Gipsy Kings. Atunci ne-am simţit regi", a povestit artista.
Franțuzoaica din mijlocul romilor
Alexandra Beaujard a plecat de acasă la 12 ani. Pur şi simplu. S-a agățtat de un grup de oameni care hotărâseră să locuiască în munţi şi a învătat să trăiască în natură. Mama, funcţionară la bancă, şi tata, angajat al armatei, nu au putut să accepte că fiica lor, premiantă la matematică şi la fizică, să plece de-acasă şi să traiască printre oameni "cu fără prea mari ambiţi". În timp ce sufletele părinţilor ei se închideau, strângând supărare, inima Alexandrei se deschidea. Simţea că începe să trăiască. Trei ani a stat în munţi. A învăţat ce fructe de pădure sunt bune, care sunt cele mai sănatoase flori din care poţi să faci sălată sau care ciuperci sunt comestibile, scrie Jurnalul Național.
După ani întregi de tăcere grea aşternută între ea şi familia din Franţa, părinţii Alexandrei au căutat-o. O văzuseră păşind pe covorul roşu al celebrităţilor. I-au arătat pentru prima oară că sunt mândri de ea. Deşi, spune cu amărăciune, "atunci când le vorbeşte prietenilor şi rudelor despre mine, le spun că sunt căsătorită cu un maghiar, nu cu un ţigan". La fel s-a întâmplat şi în cazul soţului ei. Tatăl, bulibaşa, a fost mândru să afle că în neamul lor intră o franţuzoaică frumoasă şi, mai ales, talentată. Mama însă s-a arătat mai rece şi mai temătoare că "străineză" o să-l îndepărteze pe fecior de ea şi de neamul lor. A rămas uimită să vadă însă că Alexandra are grijă de un cal mai bine ca un veterinar cu studii înalte sau că ştie să-i potcovească şi să ducă orice muncă la bun sfârşit fără să se vaite. Şi mai cu seama că iubeşte tot ce este ţigănesc, ca şi cum ar fi făcut parte din fiinţa ei de când se ştie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News