Românii ar putea avea, de anul viitor, alte două zile libere: 6 și 7 ianuarie
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 08 sep 2022, 13:08
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
PSD a depus la Senat un proiect de lege în care propune ca zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul) să fie declarate zile de sărbătoare în care nu se lucrează.

Iniţiatorii precizează că în România, potrivit datelor oficiale furnizate de ultimul recensământ din anul 2011, 16.307.004 cetăţeni români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării.

„Pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, grecocatolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă”, se arată în expunerea de motive.

Social-democraţii mai arată că Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasmă Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează.

„Susţinem cele mai sus menţionate pentru a asigura la modul concret libertatea de religie garantată la articolul nr.l8 din „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, la articolul nr.lO din „Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene”, la articolul nr.9 din „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, la articolul nr.29 din „Constituţia României” precum şi de „Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”. în mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă”, spun parlamentarii PSD, potrivit news.ro.

„Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului. Din acest motiv, mai multe ţări din Europa, precum Belarus, Grecia, Georgia, Moldova, Rusia, Ucraina, Cipru, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. în acest context, dată fiind importanţa religioasă a zilei de 7 ianuarie, considerăm necesară şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează”, afirmă PSD.

„Având în vedere cele menţionate mai sus, propunem spre dezbatere şi adoptare iniţiativa legislativă pentru completarea alin.(l) al art.139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel încât zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul), sărbători deosebit de importante pentru creştinii ortodocşi, şi nu numai, să fie declarate ca zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, spun iniţiatorii. 

Zile libere în 2023:

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou

24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române

14 aprilie — Vinerea Mare

16 -17 aprilie — Paște ortodox

1 mai — Ziua Muncii

1 iunie — Ziua Copilului

4 iunie (duminică) - Rusalii

5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii

15 august — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie — Sfântul Andrei

1 decembrie — Ziua Națională a României

25 decembrie, 26 decembrie - Crăciunul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?