Data publicării:

România, victorie mare împotriva Elveției. Tricolorii conduc grupa

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp
arena tationala
arena tationala

Echipa naţională de tineret a României a învins, vineri, la Lugano, cu scorul de 2-0, reprezentativa similară a Elveţiei, în calificările la Campionatul European U-21 din 2019.

Primul gol a fost marcat de Mihai Dobre, în minutul 24. Mijlocaşul ce evoluează la Bury, în liga a treia engleză, a înscris cu o execuţie acrobatică, din întoarcere, după o aruncare de la margine a lui Cristian Manea, de pe partea dreaptă, şi o deviere cu capul a lui Marco Dulca.

În minutul 87, Alexandru Cicâldău, mijlocaşul formaţiei FC Viitorul, a dus scorul la 2-0. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a primit mingea de la George Puşcaş, la 18 metri, de unde a plasat mingea sub transversală, fără ca portarul elveţian să poată interveni, scrie Prosport.

În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Daniel Isăilă a acumulat 10 puncte şi este în continuare liderul grupei grupei a opta, la patru puncte de Ţara Galilor, care se află pe locul secund, cu şase puncte obţinute în trei jocuri. Locul 3 este ocupat de Elveţia, cu patru puncte adunate în patru meciuri, urmată de Bosnia (3 puncte/3 meciuri), Portugalia (3puncte/1 meci) şi Liechtenstein (0 puncte/3 meciuri).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel