Data publicării:

România, gazdă a Campionatului Mondial de handbal

Autor: Adriana Nicolau | Categorie: Sport
WhatsApp

România va fi gazdă a Campionatului Mondial de handbal.

Potrivit deciziei luate sâmbătă de Congresul Federației Internaționale de Handbal, România va fi gazda Campionatului Mondial de handbal pentru echipele feminine din 2020.

Potrivit Libertatea, România a fost singura care și-a depus candidatura pentru organizareac Campionatului Mondial feminin de tineret din 2020. 

Competiția va fi organizată la București și Brașov. Din anul 1963 nu a mai fost organizat un Campionat Mondial în România. 

România a fost singura națiune care și-a depus candidatura pentru organizarea CM feminin de tineret din 2020. Competiția va fi organizată la București și Brașov. În România nu a mai fost organizat un Campionat Mondial din 1963.

[citeste si]

Într-o postare pe o rețea de socializare, conducerea federației de la București a anunțat: „Mondialul de Tineret din 2020 vine în România! Chiar dacă inițial a fost o cursă în trei între România, Irlanda și Macedonia, doar România a ajuns în faza finală a votului în Congresul IHF. Mulțumim tuturor celor implicați în pregătirea acestei candidaturi!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel