România trimite ajutoare umanitare în Albania
România va trimite către Albania, grav afectată de cutremurul din 26 noiembrie, ajutoare umanitare constând în corturi, saci de dormit, paturi, pături, saltele şi cearşafuri, informează un comunicat de presă transmis, duminică, de Guvern.
"România continuă demersurile de acordare a asistenţei umanitare Albaniei, grav afectată de cutremur, implicându-se activ în demersul comunităţii internaţionale de a răspunde solicitărilor de sprijin. La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi urmare a consultărilor cu autorităţile albaneze, Guvernul României va trimite ajutoare umanitare ce constau în bunuri de strictă necesitate: corturi, saci de dormit, paturi, pături, saltele şi cearşafuri", precizează sursa citată.
Materialele vor trimise în cursul zilei, cu două aeronave militare.
"Două aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor efectua un zbor pentru transportul ajutoarelor umanitare oferite de către România, precum şi pentru redislocarea în ţară a echipei RO-USAR şi a echipamentelor de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care a efectuat misiuni de căutare-salvare în zona afectată de seismul produs în 26 noiembrie 2019", se mai arată în comunicat.
Mesaj transmis de Guvernul României
Potrivit sursei amintite, Executivul condus de premierul Ludovic Orban exprimă întreaga disponibilitate de continuare a sprijinului umanitar acordat de România, scrie Agerpres.
"Guvernul României transmite încă o dată întreaga solidaritate faţă de poporul albanez, condoleanţe pentru familiile persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma seismului şi însănătoşire grabnică persoanelor rănite", se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News