Data publicării:

România, SPIONATĂ cibernetic de Rusia şi China. SRI răspunde atacurilor

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

În perioada pandemiei, România a fost spionată cibernetic de Rusia şi de China, iar mai multe instituţii chiar au fost atacate de hackeri. 

„Au fost și atacuri și operațiuni (în perioada pandemiei). Discutăm despre spionaj cibernetic și acolo sunt investigații și mai curente și mai vechi, care sunt încă în derulare privind operațiuni ale unor state ostile României pe instituții fundamentale din Guvernul României. În felul ăsta le și dăm un mesaj că i-am găsit, că știm ce fac” a spus Anton Rog, directorul Centrului CYBERINT din cadrul SRI, conform digi24.ro

Instituţii din România, atacate cibernetic

 

”În pandemie au fost și atacuri cibernetice. Atacurile cibernetice au fost îndreptate în principal împotriva sistemului sanitar, împotriva spitalelor din România, în unele cazuri izolate și împotriva administrației locale care cumva avea legătură cu administrarea spitalelor , dar în general discutăm de atacuri de tip ransomware pe care grupări de criminalitate cibernetică le-au îndreptat împotriva spitalelor și criptează datele. De obicei pun un mesaj pe ecran și spun dacă plătești în monede virtuale își dăm cheia și îți primești datele Din câte știm noi, într-un procent extrem de mic cei care au plătit au și primit cheia. Majoritatea care au plătit nu au primit nimic, au dat și banii și au rămas și cu informația criptată”, a ținut să precizeze șeful instituției care gestionează atacurile și spionajul cibernetic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel