Data publicării:
România - Spania. Tricolorii, antrenament pe Arena Naţională. Video
Echipa naţională a României se antrenează, miercuri seara, pe Arena Naţională, în pregătirea meciului cu Spania care va avea loc joi, 5 septembrie, la Bucureşti.
Tricolorii au plecat din cantonamentul de la Mogoșoaia şi au ajuns la Arena Națională, acolo unde, de la ora 18:30, vor susține antrenamentul oficial înainte de Spania.
Selecţionerul echipei naţionale a României, Cosmin Contra, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate în faţa Spaniei, dar a precizat că dacă jucătorii săi se vor apăra tot meciul va fi greu să ţină piept unei selecţionate de un asemenea nivel.
"Întotdeauna transmit jucătorilor înaintea meciurilor că vreau să câştig indiferent de adversar. Dacă la sfârşitul celor 90 de minute aş fi mulţumit cu un egal cu Spania? Trebuie să zic că da, nu pot să nu fiu realist. Un egal la sfârşitul celor 90 de minute ar fi foarte bun. Dar înainte de meci eu le transmit jucătorilor că trebuie să facă totul pentru a câştiga. Este clar că Spania va domina partida. Spania domină orice adversar în momentul de faţă. De aceea e important să fim 100% din toate punctele de vedere. Am în minte câteva formule de prim unsprezece. Am în minte cam 90% dintre jucători, la fel planul tactic şi cum vom începe. De asemenea, dacă primim gol cu ce putem să venim în plus. Trebuie să avem curaj să le punem probleme când avem mingea. Dacă ne vom apăra tot meciul va fi greu să ţinem piept Spaniei", a afirmat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News