România - Spania, preliminarii EURO 2020. Cosmin Contra: Trebuie să avem curaj
Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale a României, a declarat, miercuri, la conferința de presă premergătoare partidei cu Spania, din preliminariile Euro 2020, că partida cu Spania este foarte specială, familia sa locuind în peninsula Iberică de foarte mult timp.
”Întotdeauna transmit jucătorilor îniante meciurilor că vreau să câștig acel meci, indiferent de adversar. Un egal ar fi foarte bun, dar le-am transmis jucătorilor că trebuie să facă tot ce pot pentru a câștiga. Este un meci special. De câte ori mă așez pe banca echipei naționale, este un meci special. Dar acesta este mai special, pentru că Spania este a doua mea casă. Datorită apropierii de fotbalul spaniol, este un meci mai special.
Vom încerca să facem un meci perfect din punct de vedere fizic-tactic. Am în minte 90% din jucători. Mi-am făcut mai multe planuri tactice.Trebuie să avem curaj și să nu ne fie frică să le punem probleme atunci când avem mingea. Am incercat să lucrez ceva diferit. Vom vedea. Avem jucători capabili să facă posesia și care îi pot pune în dificultate pe jucătorii Spaniei” a declarat Cosmin Contra.
Ce a spus Contra despre retragerea lui Săpunaru
Cosmin Contra a spus că este alături de fostul selecționer al Spaniei, Luis Enrique: ”Este o tragedie enormă ceea ce s-a întamplat în familia lui Luis Enrique. Sunt alături de el în aceste momente grele”.
De asemenea, Contra a fost întrebat despre decizia lui Săpunaru de a se retrage de la echipa națională a României, iar răspunsul selecționerului a fost: ”Cristi Săpunaru a fost un jucător important în istoria echipei naționale. M-a luat prin surprindere decizia lui. Nu știam că trebuie să îi suni pe cei pe care nu i-ai convocat ca să nu se retragă de la echipa națională. Îi urez succes în continuare și îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut la echipa națională”.
Naţionala României va întâlni, joi, începând cu orele 21:45, reprezentativa Spaniei, în preliminariile pentru Euro 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News