Romania se va schimba la faţă în 2016
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga că încă de anul acesta se va lucra la noua organizare teritorială a României, dar aceasta nu va fi implementată mai devreme de 2016.
Ministrul Vasile Blaga a declarat, la Adunarea Generală a Municipiilor din România (AMR) care are loc la Bistriţa, că materialul de studiu pentru noua organizare teritorială a României va fi disponibil graţie a două proiecte finanţate prin Programul Operaţional Sectorial pentru dezvoltarea capacităţii administative.
"Sunt multe lucruri pe care le vom promova, dar numai după dezbateri publice ample. Pe Programul Operaţional Sectorial pentru dezvoltarea capacităţii administative noi scoatem la licitaţie două proiecte care efectiv să încerce să pună pe masă un material de studiu privind noua organizare teritorială a României. Noi nu mai putem merge tot aşa. Avem în acest moment 3.227 de bugete locale, iar din acestea, anul trecut, 2.506 nu şi-au putut plăti din taxe şi impozite locale nici măcar salariile. Nu discutăm de funcţionare, ci de salarii. De unde să se dezvolte comunităţile dacă le lăsăm aşa? Chiar dacă se asociază în structuri de dezvoltare locală, tot nu pot pune fonduri împreună pentru a realiza proiecte şi a se dezvolta", a spus Blaga.
Ministrul a declarat că autorităţile trebuie să facă paşi importanţi în acest sens, al reorganizării teritoriale a României.
"Din acest motiv trebuie să facem paşi importanţi, dar, o astfel de măsură, din punctul meu de vedere, nu are nicio şansă să fie implementată în 2012, ci în 2016, însă lucrurile trebuie începute din acest an. Să ştim exact cum realizăm structurile administrative ale României, viabile pe fonduri europene, dar nu neapărat cu actualul exerciţiu bugetar al României, ci pe cel din 2013-2017. Până la urmă spre asta trebuie să ne orientăm în continuare (...). Din păcate, sportul naţional a început în '90 de la judeţele care au fost abuziv desfiinţate. Apoi, fiecare a vrut să-şi vadă satul comună şi, în general, a reuşit, apoi comuna a vrut să fie oraş şi iar au reuşit, orăşelele au vrut să fie municipii. Să nu sune frumos municipiul Beiuş şi Salonta. Lucrurile astea s-au făcut peste tot în ţară şi, din păcate, ne-am trezit cu 3.227 de bugete", a declarat Blaga.
Ministrul a dat exemplul Poloniei care face a treia reorganizare teritorială după '90.
"Astăzi Polonia are 16 voivodate, puţin peste 2.400 de comune, unele urbane şi numai foarte puţine sunt rurale. În jurul unui oraş au 10 comune până la 10-15.000 de locuitori. Acum vor să reducă cele 16 voivodate la 12", a spus Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News