Președintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu premierul britanic Boris Johnson despre aprofundarea parteneriatului strategic dintre București și Londra, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Discuțiile între cei doi au avut loc la solicitarea părții britanice, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Discuţii despre BREXIT
„În cadrul convorbirii, au fost discutate, în principal, relațiile dintre România și Marea Britanie, precum aspecte legate de procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. În ceea ce privește relațiile bilaterale, președintele Klaus Iohannis a evidențiat că, după Brexit, vor fi importante actualizarea și aprofundarea parteneriatului strategic dintre România și Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice, cât și privind securitatea, apărarea și relațiile externe. Referitor la Brexit, Președintele României a subliniat că o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană este atât în interesul Marii Britanii, cât și al Uniunii.
În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a apreciat că Acordul de Retragere convenit de cele două părți rămâne în continuare cel mai eficient mecanism pentru a asigura retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, limitând consecințele negative generate de Brexit și garantând drepturile cetățenilor din Uniune care trăiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie. Președintele României i-a transmis premierului Boris Johnson că prioritatea majoră a țării noastre este protejarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că, și în perioada următoare, cetățenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât și cei britanici din UE 27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta viețile acestora să fie reduse cât mai mult posibil. Premierul Boris Johnson l-a asigurat pe Președintele României că protejarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru Guvernul britanic, iar acțiunile autorităților britanice vor viza cu prioritate acest obiectiv. Cu privire la drepturile cetățenilor britanici din România după Brexit, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că acestea vor fi protejate, asigurându-se reciprocitatea cu drepturile cetățenilor români din Marea Britanie”, transmite Administrația Prezidențială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky