Data publicării:

România, raportată la Comisia Europeană. Riscăm amenzi uriaşe. Marius Tudor, consilier PE: Încalcă regulamentul UE al certificatului verde

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
România, raportată la Comisia Europeană. / Foto: Marius Tudor
România, raportată la Comisia Europeană. / Foto: Marius Tudor

Marius Tudor, consilier în Parlamentul European, a sesizat Comisia Europeană cu privire la faptul că România încalcă regulamentul UE al certificatului verde.

Marius Tudor, consilier politic în Parlamentul European, a anunțat marţi, 16 noiembrie, într-un live pe Facebook, că a sesizat Comisia Europeană cu privire la faptul că România încalcă regulamentul UE al certificatului verde. DC NEWS l-a contactat pentru a ne oferi mai multe detalii despre această sesizare, dar și despre sancțiunile pe care le-ar putea primi țara noastră.

"Am sesizat, ieri, 16.11.2021, Comisia Europeană cu privire la faptul că România încalcă regulamentul UE al certificatului verde și am cerut Comisiei să împiedice aplicarea discriminatorie și obligațiile impuse prin utilizarea lui. Conform articolului 258 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, la sesizarea unui cetățean, Comisia este obligată să înceapă procedura de constatare a încălcărilor obligațiilor și să aplice sancțiuni, inclusiv financiare, care pot ajunge la amendă de 1 milion de euro pe zi.

În calitatea mea de cetățean european am dreptul, ca orice alt cetățean european, conform dispozițiilor din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene să mă adresez Comisiei și să îi cer să facă dreptate în situația în care există și cea mai mică suspiciune că România ar încălca o lege europeană, mai ales un regulament care se aplică direct, imediat și integral pe teritoriul României, ci nu în funcție de interpretarea subiectivă a unui stat membru.", a declarat Marius Tudor în exclusivitate pentru DC NEWS.

Ce a încălcat, mai exact, România

Întrebat care sunt articolele din regulament pe care România le-ar încălca, Marius Tudor a explicat că este vorba despre articolul 49 și articolul 20 al Regulamentului UE.

"Am sesizat Comisia cu privire la încălcarea articolului 49 din regulament care spune că certificatul digital trebuie folosit doar pentru facilitare liberei circulații în spațiul intraeuropean, acesta nu trebuie interpretat ca o obligație impusă cetățenilor români.

Exemplu concret: certificatul verde poate fi utilizat intern DOAR pentru cetățenii străini care se deplasează pe teritoriul României și care nu trebuie să obțină în plus și un certificat național de vaccinare sau testare în România, ca să intre într-un hotel, de exemplu. Astfel, din păcate, voința legiuitorului de la nivel european nu se distinge.

Celălalt articol care este încălcat cu desăvârșire este articolul 20 al Regulamentului UE, care spune că eliberarea certificatelor în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să conducă la acte de discriminare bazate pe deținerea unei anumite categorii de certificare, iar în cazul României, în unele situații prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021, Anex 2, art.4, alineatul (3) nu se acceptă dovada testării, care este singura opțiune pentru persoanele care nu se pot vaccina, de exemplu, din cauza condiției medicale.", a mai spus Marius Tudor.

De ce a decis să acționeze în acest fel?

Întrebat de ce a decis să facă această sesizare, Marius Tudor a declarat că își dorește ca ""Parlamentul și Guvernul României să trateze fiecare cetățean echitabil, indiferent de alegerea pe care cetățeanul o face".

"Așa ar trebui să funcționeze o țară europeană din secolul 21. Există soluții. Comisia Europeană ne spune că există mai mult decât o singură soluție. Din păcate România s-a concentrat doar pe soluția vaccinării, care este absolut benefică pentru întreaga societatea și, mi ales, pentru cei care pot și au ales să se vaccineze, așa cum sunt și părinții mei, dar care, de exemplu, pentru oamenii care nu se pot vaccina din cauza condiției lor medicale sau care nu vor, nu este o soluție. În cazul lor soluția este testarea gratuită, izolarea și tratamentul în cazul îmbolnăvirii.

Îmi doresc ca prin acțiunea mea cei care ne conduc să înțeleagă că nu putem învinge pandemia divizați și nici prin forță. E nevoie de înțelepciune din partea lor, de acțiuni și soluții care să ne ajute pe toți, indiferent de alegerea personală.", a concluzionat Marius Tudor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel