România. Primul simulator din Europa de tip E2 cu simulator NuScale pentru reactoarele modulare mici va fi construit
Autor: Andreea Ditcov | Publicat pe: 25 mai, 14:14
WhatsApp
Fotografie creată de Vladimír Sládek, de la Pexels
Primul simulator NuScale pentru reactoarele modulare mici (SMR) va fi instalat la Universitatea Politehnica din Bucureşti pentru a susţine dezvoltarea capacităţii forţei de muncă a următoarei generaţii de experţi, tehnicieni şi operatori nucleari din România.

Anunţul a fost făcut în cadrul workshopului "Small Modular and Advanced Reactors Workshop Planning IV", organizat la Bucureşti de Agenţia de Comerţ şi Dezvoltare (USTDA) din SUA, în parteneriat cu Departamentul de Comerţ al SUA, Nuclearelectrica şi NuScale.

"Suntem mândri că România va găzdui primul centru E2 din Europa, un instrument esenţial pentru primii operatori ai unui reactor modular mic ai Nuclearelectrica şi pentru formarea unei noi generaţii de ingineri nucleari în România şi în regiune. România are mai multe avantaje care o califică drept una dintre primele ţări care vor implementa primul SMR din Europa: peste 25 de ani de experienţă în operarea centralei nucleare la standarde de excelenţă în ceea ce priveşte securitatea nucleară, productivitatea şi performanţa forţei de muncă. De asemenea, România are o renumită şcoală de ingineri nucleari, un lanţ vast de aprovizionare în industria nucleară şi un apreciat centru de cercetare şi dezvoltare nucleară. În plus, România şi SUA au o colaborare puternică în industria nucleară, care datează încă de la începutul anilor '80. Prin amplasarea Centrului E2 în cadrul Universităţii Politehnica colaborarea noastră îndelungată şi de succes va continua având acelaşi scop: formarea unui nucleu de excelenţă pentru industria nucleară din România", a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.

Finanțarea este acordată de Departamentul de Stat al SUA

Implementarea Centrului E2 este posibilă prin intermediul finanţării acordate de Departamentul de Stat al SUA, în cadrul programului Foundational Infrastructure for Responsible Use of Small Modular Reactor Technology" (FIRST).

"Suntem încântaţi să oferim României un simulator SMR în cadrul programului nostru FIRST. Centrul E2 va consolida parteneriatul nostru strategic cu România şi va continua obiectivele României de a deveni lider în implementarea sigură a SMR-urilor şi dezvoltarea forţei de muncă în regiune", a afirmat Bonnie Jenkins, subsecretarul de stat al SUA pentru controlul armelor şi securitate internaţională.

Potrivit preşedintelui şi directorului executiv al NuScale, John Hopkins, până în prezent, compania pe care o conduce a deschis trei centre E2 la universităţi din SUA, inclusiv la Oregon State University, University of Idaho şi la Texas A&M University.

Centrul E2 utilizează modelarea computerizată de ultimă generaţie în cadrul unui simulator al camerei de comandă a centralei SMR NuScale. Utilizatorii vor avea ocazia să preia rolul de "operator în camera de comandă" la o centrală SMR cu 12 unităţi pentru a învăţa caracteristicile revoluţionare unice de securitate ale tehnologiei NuScale. Instalarea Centrului E2 şi formarea instructorilor centrului vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2023.

În august 2020, NuScale a intrat în istorie drept primul şi singurul SMR care a primit aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA - o etapă crucială în construirea şi implementarea tehnologiei SMR. Compania a semnat, deja, contracte cu Doosan, Samsung şi GS Energy Corporation pentru a avansa în dezvoltarea de componente SMR.

Nuclearelectrica produce aproape o cincime din energia electrică din țară

Totodată, au fost parafate Memorandumuri de Înţelegere cu companii din diferite ţări, precum KGHM şi PBE (Polonia), Energy Holding (Bulgaria), OPG, Prodigy Clean Energy şi BWXT (Canada), CEZ (Cehia) etc.

Nuclearelectrica este compania naţională din România care produce electricitate, căldură şi combustibil nuclear, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deţinând 82,49% din acţiuni şi alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în 2013.

Societatea operează două unităţi nucleare CANDU de la CNE Cernavodă, dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de a realiza un ciclu de combustibil integrat prin achiziţionarea unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru sprijinirea proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei.

La ora actuală, compania contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie, respectiv cu 33% la producţia de energie fără carbon din România.

NuScale Power Corporation (NYSE: SMR) a dezvoltat tehnologia nucleară a reactorului modular de mici dimensiuni (SMR) pentru a furniza energie electrică, termoficare, desalinizare, producţia de hidrogen la scară comercială şi alte aplicaţii ale energiei termice de proces.

Înfiinţată în anul 2007, NuScale are sediul central în Portland, Oregon, şi birouri deschise în Corvallis, Oregon, Rockville, Maryland, Charlotte, N.C., Richland, Washington şi Londra (Marea Britanie).

G Ad:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro