România, piedici în accesarea fondurilor UE. Acuzele unui preşedinte de Consiliu judeţean
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, afirmă că sunt foarte multe piedici puse de la nivelul României în accesarea banilor europeni, care sunt şi prea puţin cheltuiţi pentru proiectele cele mai importante, care să acopere nevoile reale ale comunităţilor.
"Cu toţi simţim o oarecare frustrare, atunci când vrem să profităm de şansa României de a fi parte din UE. (...) Încercăm să aducem cât mai multe fonduri europene înspre entităţile din care facem parte, însă, deşi banii sunt aproape în sacul nostru, avem darul de a ne punem noi, câteodată, piedici. Şi vă spun asta din perspectiva unei preşedinte de consiliu judeţean, care a accesat fonduri europene. Spre exemplu, în Regiunea Centru, pot să spun, că suntem, conform datelor din acest moment, lideri la contractele încheiate până în acest moment pe POR 2014-2020. Deci, încercăm, ne străduim, însă simţim de foarte multe ori multe piedici, pe care constatăm că nici măcar nu ni le-a impus UE, ci ni le-am impus noi, aici, la nivelul României", a declarat Daniela Cîmpean, vineri, în deschiderea Summitului pentru simplificarea procedurilor fondurilor structurale care are loc la Sibiu.
Spitale cu fonduri europene
Preşedintele CJ spune că mult mai bine ar fi să fie făcute proiecte cu finanţare europeană, prin care să fie construite noi spitale, nu doar să fie reparate cele vechi.
"Am constatat că ar fi nevoie ca noi, România, să nu ne ghidăm doar după concepte cheie (...), ci să ne raportăm la nevoile reale pe care le avem pentru că există diferenţe între nevoile regiunilor nu numai din Europa, dar şi ale regiunilor din interiorul graniţelor României. Mi-aş dori (...) sumele să le alocăm spre a rezolva probleme majore, pentru că în acest moment prea mult împărţim banii pe proiecte care nu sunt de impact şi nu rezolvă adevăratele probleme şi eu cred că o gândire pentru a concentra sumele importante pe lucruri cum ar fi spitalele, pentru a construi spitale noi, nu pentru a investi în reabilitare sau alte lucrări mărunte, ar fi mult mai în interesul nostru", a arătat Daniela Cîmpean. P
La summitul dedicat fondurilor UE de la Sibiu mai participă foşti miniştri din Irlanda şi Letonia, reprezentanţi din sectorul public, al mediului de afaceri, ai consultanţilor români pentru accesarea fondurilor europene. Consiliul Judeţean Sibiu este lider în Regiunea Centru la proiectele contractate de consiliile judeţene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Consiliul Judeţean Sibiu a contractat până la acest moment în cadrul POR proiecte în valoare de 399.843.381,00 lei, în principal pentru infrastructură de drumuri şi spitale şi are în precontractare şi în selecţie şi alte proiecte, potrivit unui comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News