"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 13.11.2019, directorul general, Adrian Pintea, participă la Helsinki la cea de-a 46-a Conferinţă a Directorilor Agenţiilor de Plăţi din Uniunea Europeană (UE), în contextul preşedinţiei Finlandei la Consiliul Uniunii Europene. Eveniment organizat bianual în cadrul preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, conferinţa se bucură de o largă participare europeană, prin reprezentanţi atât ai agenţiilor de plăţi similare din toate statele membre şi statele candidate, cât şi ai unor instituţii europene de prestigiu (Comisia Europeană, Curtea Europeană de Conturi). Astfel, conferinţa este platforma ideală pentru ca agenţiile de plăţi ale UE să împărtăşească experienţe şi bune practici, pentru a discuta provocări comune şi a găsi soluţii comune, precum şi pentru a prezenta propuneri pentru îmbunătăţirea proceselor şi a rezultatelor în punerea în aplicare a Politicii Agricole Comune (PAC)", se menţionează într-un comunicat al APIA, transmis Agerpres.
Potrivit sursei citate, conferinţa de la Helsinki urmăreşte să abordeze perspectivele şi provocările subsumate procesului de tranziţie de la actuala la noua Politică Agricolă Comună după 2020 şi va beneficia de prezentări, dezbateri şi contribuţii din partea tuturor actorilor implicaţi.
În cadrul evenimentului, directorul general al APIA a prezentat raportul şi concluziile celei de-a 45-a Conferinţe a Directorilor Agenţiilor de Plăţi organizată la Bucureşti, în perioada 15-17 mai 2019, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales