Data publicării:

România, partener al Comisiei Europene în celebrul Plan Junker. FNGCIMM oferă expertiză și în Republica Moldova / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Economie
WhatsApp
Agerpres
Agerpres

Dumitru Nancu a vorbit despre performanțele pe care Fondul Național de Garantare și Creditare a IMM-urilor le-a avut în ultimii cinci ani.

România este partener oficial al Comisiei Europene în așa-numitul Plan Junker, cel mai mare program de investiții al Comisiei Europene. Dumitru Nancu, președintele FNGCIMM, a venit cu precizări despre acest lucru.

„Este indubitabil faptul că cel mai sustenabil instrument financiar al FNGCIMM este IMM Invest. Datorită acestui instrument financiar, România a fost clasată, doi ani la rând, e primele locuri în UE, și practic a fost acea garanție acordată de Comisia Europeană că ne facem bine treaba.

Pe 24 iunie, România a devenit cel de-al 16-lea membru care a semnat acordul de finanțarea cu Comisia Europeană. Suntem parteneri oficiali ai Comisiei Europene pe cel mai mare program de investiții: InvestEU. Acesta este cunoscut ca Planul Junker, după fostul președinte al Comisiei Europene și din 2 august până pe 2 decembrie depunem aplicații pentru a putea aplica pe cel mai mare program de investiții al Comisiei.

De asemenea, din cele 16 țări, 15 au ca partener Banca de Dezvoltare din zona respectivă. România e singura țară care, prin Fondul Național de Garantare, a reușit să aibă acest acord de parteneriat“, a zis, la DC News, Dumitru Nancu, președintele FNGCIMM.

Sprijin pentru antreprenorii din Republica Moldova

De asemenea, președintele Fondului Național de Garantare și Creditare a IMM-urilor a spus și care este sprijinul pe care instituția pe care o conduce îl acordă instituției-omolog din stânga Prutului.

„În perioada 10-11 octombrie am avut o adunare a Asociației Europene a Instituțiilor Financiare. Am participat atât la ședința Consiliului de Administrație, după care am avut discuții cu reprezentanții Comisiei, Băncii Mondiale, autoritățile din Republica Moldova.

La preluarea mandatului meu în 2021, unul dintre obiective a fost ca Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului, practic Fondul de Garantare din Republica Moldova, cu care aveam relații încă din 2016, să îi luăm și e ei în această asociație europeană.

Este al doilea an când colegii noștri din Republica Moldova participă și sunt membri ai Asociației Europene a Instituțiilor de Financiare de Garantare și Creditare.

Pe lângă Programul Prima Casă, care a mers destul de bine în Republica Moldova, ne gândim acum ca pe modelul programelor pe care le-am avut noi, IMM Invest, Agro IMM Invest, să-i ajutăm astfel încât să introducă și ei aceste instrumente financiare. Sustenabilitatea și sănătatea unei economii e dată de infuzia de capital cu care mediul financiar bancar ajută mediul de afaceri“, a concluzionat Dumitru Nancu, președintele FNGCIMM.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel