România nu va vota pentru recunoaşterea statului palestinian la ONU
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
bibi
bibi

România nu va susţine în septembrie, la ONU, demersul palestinienilor de a fi recunoscuţi ca stat, au declarat pentru Jerusalem Post oficiali guvernamentali cu rang înalt, după discuţiile pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a avut miercuri cu liderii români.

Potrivit oficialilor citaţi de cotidianul israelian de limbă engleză, a devenit clar, după convorbirile pe care Netanyahu le-a avut cu premierul Emil Boc, apoi cu preşedintele Traian Băsescu, că Bucureştiul nu-şi va da votul pentru palestinieni. Totuşi, nu există garanţii că Bucureştiul va vota împotriva demersului palestinian, ci s-ar putea abţine, alături de alte câteva ţări europene, subliniază Jerusalem Post și reluat de newsin.

Israelul şi-a stabilit ca obiectiv să convingă aproape 60 de ţări democratice - care la Ierusalim sunt desemnate cu termenul generic de "minoritate morală" - să nu sprijine cererea palestinienilor de a fi recunoscuţi ca stat, astfel încât Israelul să obţină o victorie morală asupra palestinienilor, rezoluţia urmând să treacă în Adunarea Generală cu o majoritate slabă.

Boc a spus la conferinţa de presă că România sprijină o reglementare negociată pentru soluţia "două state" şi se împotriveşte paşilor unilaterali.

"Palestinienii nu înţeleg preţul pe care îl vor plăti dacă îşi declară unilateral statul, cu sprijinul ONU", i-a spus Netanyahu lui Boc, făcând aluzie la posibilitatea ca palestinienii să-şi piardă ajutorul de la SUA şi de la alte câteva ţări occidentale, explică Jerusalem Post.

România, alături de alte câteva state din fostul bloc estic, a recunoscut Palestina în 1988, poziţia sa devenind ambiguă după căderea Cortinei de Fier, în anul următor, a remarcat presa israeliană.

Cu toate acestea, sprijinul românesc obţinut miercuri de premierul Netanyahu este mai mult simbolic, scrie site-ul Aruz Sheva. Autoritatea Palestiniană susţine că are de partea sa la ONU 100 de state, astfel că problema poate fi supusă la vot, la cererea Consiliului de Securitate.

SUA, unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, au anunţat deja că vor face uz de dreptul de veto, prin urmare demersul Israelului de a-şi crea propriul bloc de susţinători este mai degrabă o chestiune de măsurare a percepţiei în războiul mediatic pe care îl duce cu Autoritatea Palestiniană, sunt de părere analiştii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel