Data actualizării:
Data publicării:

România nu poate lua bani din PNRR, spune Boloş. Ce reforme sunt necesare

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, susține că România nu poate să ia bani din PNRR fără implementarea anumitor reforme. Potrivit ministrului, este vorba despre reforma salarizării bugetare, reforma pensiilor speciale, reforma privind guvernanţa companiilor de stat și reforma sistemului public de pensii. 

'Înainte de toate, ne concentrăm pe o serie de măsuri pentru a îmbunătăţi colectarea veniturilor şi a controla cheltuielile publice. Prin îmbunătăţirea administraţiei fiscale, combaterea evaziunii şi promovarea managementului eficient al cheltuielilor, ne propunem să creştem veniturile şi să reducem cheltuielile inutile. Reformele structurale sunt esenţiale.

România trebuie să urmărească activ reforme în diverse sectoare, inclusiv pe piaţa muncii, administraţia publică şi întreprinderile de stat. Aici avem reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanţa companiilor de stat şi reforma salarizării bugetare, fără de care nu putem lua bani din PNRR', a scris Marcel Boloş pe pagina de Facebook.

Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare deoarece România rămâne subiectul unicei proceduri de deficit excesiv active la nivelul Uniunii Europene.

'Este o realitate: execuţia bugetară la cinci luni arată un deficit de 2,33% din PIB, 37 miliarde de lei. Tot o realitate este şi că România rămâne subiectul unicei proceduri de deficit excesiv active la nivelul Uniunii Europene, demarată în anul 2020 în condiţiile depăşirii plafonului de 3 la sută din PIB prevăzut de Pactul de stabilitate şi creştere. Iar de aici posibilitatea să pierdem bani europeni ce ne sunt alocaţi nu e un miraj. Acesta este punctul de plecare, care înseamnă riscuri pentru stabilitatea noastră fiscală, credibilitatea şi sănătatea generală a economiei', a mai spus ministrul Finanţelor.

Ministrul este de părere că o gestionare eficientă a datoriei publice este necesară în abordarea deficitului excesiv.

'Trebuie să ne concentrăm pe crearea unui mediu de afaceri favorabil, încurajarea inovaţiei şi antreprenoriatului şi atragerea investiţiilor atât interne, cât şi străine. Mai mult, gestionarea eficientă a datoriei publice este crucială în abordarea deficitului excesiv. Este nevoie de practici prudente de gestionare a datoriilor, cum ar fi optimizarea costurilor îndatorării, diversificarea surselor de finanţare şi extinderea scadenţelor datoriilor.

Dacă dăm dovadă de responsabilitate fiscală, ne putem consolida credibilitatea în cadrul Uniunii Europene, ceea ce înseamnă acces la sprijin financiar suplimentar şi noi oportunităţi de investiţii. În tot acest proces, aşa cum precizează şi BNR în raportul anual pe 2022, utilizarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi prin cele două exerciţii bugetare multianuale (ale căror perioade de absorbţie se suprapun şi în anul 2023) are o importanţă majoră. Cel mai bun exemplu este anul trecut, când investiţiile în infrastructură, în cercetare şi inovare şi sprijinul pentru IMM-uri nu numai că au stimulat activitatea economică, dar au schimbat vieţi de-a dreptul', mai arată sursa citată, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel