România la Târgul Internaţional de Carte de la Londra 2017 cu 30 de edituri şi 500 de titluri noi
Târgul Internațional de Carte de la Londra / London Book Fair, unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte la care România a devenit, de un deceniu, o prezență constantă, se deschide în data de 14 martie. Cea de-a 46-a ediție, desfășurată la Centrul Expoziţional Olympia în perioada 14-16 martie 2017, reunește peste 1500 de expozanți din 57 de țări.
Prezenţa românească la London Book Fair 2017, cu un program conceput şi organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărții şi Institutul Cultural Român din Londra, își propune, ca şi în anii precedenți, să creeze un context de manifestare pentru profesioniștii cărții din România şi partenerii acestora. Standul românesc va fi, aşadar, nu doar zonă de expunere pentru cele 30 edituri din țară, cu o selecţie de peste 500 de titluri din noile apariții editoriale românești, ci şi un spaţiu de întâlnire şi negociere pentru reprezentanţii acestora.
„Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră”, dedicată filosofului Benjamin Fondane
Participarea României la actuala ediţie, sub titlul “Eternity Ceaselessly Before Us”/ „Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră”, este dedicată memoriei poetului şi filozofului B.Fundoianu / Benjamin Fondane, unul dintre cei mai influenţi gânditori români ai perioadei interbelice, readus în conştiinţa literară globală prin intermediul a două volume publicate recent de celebra editură americană New York Review of Books - prima colecţie de poeme în traducere englezească - Cinepoems and Others, precum şi volumul de eseuri Existential Monday. Programul românesc se vrea un ecou al preşedinţiei României a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), încheiată cu succes la începutul lunii martie.
Cele trei zile de lansări de carte, dialoguri publice și evenimente conexe îi au ca protagonişti pe scriitorii Gabriela Adameşteanu, Alexandru Vakulovski şi Carmen-Francesca Banciu, profesorii Mircea Martin, Ramona Fotiade şi Claudiu Turcuş, autorul şi editorul Peter Forbes, traducătoarea şi profesoara Jozefina Komporaly, jurnalistul şi criticul Nicholas Lezard, traducătorii Andrew Rubens şi Alistair Ian Blyth, precum şi actrița Maia Morgenstern. Acestora li se alătură tânărul grafician Mihai Șovăială.
Ȋntrucât accesul publicului larg este limitat în Târg, evenimentele ce alcătuiesc programul românesc vor fi organizate la sediul ICR Londra, dar şi la binecunoscuta Librărie Waterstones Piccadilly, unde literatura română va fi prezentă prin intermediul celor mai recente apariţii editoriale în traducere în limba engleză: The Encounter de Gabriela Adameşteanu (Dalkey Archive Press, 2016), antologia The Review of Contemporary Fiction. Moldovan Literature Issue (Dalkey Archive Press, 2016), Berlin is My Paris de Carmen-Francesca Banciu (Palm Art Press, 2016),Norman Manea: Aesthetics as East Ethics de Claudiu Turcuş (Peter Lang, 2016), volumul bilingv Poezie şi ştiinţă. O antologie de autori contemporani din România/ Poetry and Science. An Anthology of Contemporary Authors from Romania, editat de Grete Tartler şi Peter Forbes (Ed. Vremea, 2016), antologia Andras Visky’s Barrack Dramaturgy: Memories of the Body, editată de Jozefina Komporaly (Intellect Books, 2017), Romania since the Second World War. A Political, Social and Economic History de Florin Abraham (Bloomsbury Publishing, 2016) şi I’m an Old Commie! de Dan Lungu (Dalkey Archive Press, 2017).
Standul românesc și programul de evenimente aferent sunt concepute, organizate și finanțate de Institutul Cultural Român prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii și al ICR Londra și realizate cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, al editurii New York Review of Books, al Teatrului Evreiesc de Stat, TVR Iaşi, precum şi al Muzeului Literaturii Române.
Program:
Marți, 14 martie:
12:30 / Stand 5C126 / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road
Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2017
Evenimentul de deschidere a standului României de la Centrul Expozițional Olympia reuneşte scriitori, editori și alți profesionişti din lumea cărţii de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Cuvintele de întâmpinare vor fi adresate de către ES Dl. Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie, Mihaly Zoltan Nagy, vicepreședintele ICR și Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra. Evenimentul se va încheia cu un vin d’honneur. Standul României a fost conceput de graficianul român Radu Manelici.
17:30 / Standul English PEN / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road
EUNIC Londra şi traducerile europene în Marea Britanie
EUNIC Londra și PEN Clubul englez își unesc forțele în vederea promovării literaturilor europene printr-un eveniment în cadrul căruia editorii britanici se vor întâlni cu un grup select de autori europeni prezenţi la Târg, printre care şi invitaţii din cadrul programului românesc, dar şi cu promotori ai programelor de traducere din ţările europene.
19:00 / Librăria Waterstones Piccadilly / 203-206 Piccadilly
Encounters: New Romanian Books in English / Întâlniri: noi apariții editoriale românești în limba engleză
Cele mai recente apariții editoriale româneşti în limba engleză, dintre care majoritatea publicate prin programele Institutului Cultural Român, sunt prezentate în cadrul unui eveniment special găzduit de celebra librărie Waterstones, situată în inima metropolei londoneze. Protagoniştii evenimentului sunt autorii Gabriela Adameşteanu (The Encounter, Dalkey Archive Press), Alexandru Vakulovski (The Review of Contemporary Fiction. Moldovan Literature Issue, Dalkey Archive Press) şi Carmen-Francesca Banciu (Berlin is My Paris, Palm Art Press), profesorul Claudiu Turcuş (Norman Manea: Aesthetics as East Ethics, Peter Lang), scriitorul şi editorul Peter Forbes (Poezie şi ştiinţă. O antologie de autori contemporani din România/ Poetry and Science. An Anthology of Contemporary Authors from Romania, ediție bilingvă, Editura Vremea), editoarea Jozefina Komporaly (Andras Visky’s Barrack Dramaturgy: Memories of the Body, Intellect Books) și traducătorul Alistair Ian Blyth. Tot cu acest prilej vor fi prezentate volumul Romania since the Second World War. A Political, Social and Economic History, semnat de istoricul Florin Abraham şi publicat de editura Bloomsbury Publishing, cât și romanul lui Dan Lungu I’m an Old Commie!, publicat de Dalkey Archive Press.
Miercuri, 15 martie:
19:00 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
Benjamin Fondane: The Existential Ulysses / B. Fundoianu: un Ulise existenţialist
B. Fundoianu/Benjamin Fondane, „unul dintre avanposturile conştiinţei estetice româneşti interbelice”, după cum îl numea criticul Mircea Martin, este punctul focal al programului românesc la Târgul Internaţional de Carte de la Londra. Cu o reputaţie poetică bine conturată în cercurile literare ale României interbelice, Fundoianu s-a integrat spaţiului francez sub numele de Benjamin Fondane, impunându-se în elita intelectualităţii franceze drept unul dintre cei mai influenţi gânditori existențialişti, o figură emblematică a establishment-ului literar. În anul 1944, printr-un gest eroic, refuză să se salveze şi este ucis în camerele de gazare de la Auschwitz. Pentru a marca publicarea, de către editura americană New York Review of Books, a două volume mult aşteptate semnate de autorul român - colecţia de poeme Cinepoems and Others şi volumul de eseuri Existential Monday -, profesorii Mircea Martin şi Ramona Fotiade, alături de traducătorul Andrew Rubens şi jurnalistul și criticul literar Nicholas Lezard (The Guardian) discută moştenirea culturală și relevanța contemporană a legendarului autor.
Seara va fi completată de proiecţia documentarului Benjamin Fondane - Iaşi, Paris, Auschwitz (r. Andreea Știliuc, TVR Iaşi, 2013) și de o expoziție dedicată marelui scriitor, cuprinzând o selecţie de fotografii vechi, cărți şi fragmente reprezentative din opera sa.
Joi, 16 martie:
19:00 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
“Janka“, the Story of a Holocaust Survivor / „Janka”, povestea unei supravieţuitoare a Holocaustului
Inspirat de povestea reală a Jankăi Festinger, o evreică din Sighetu Marmației care a supravieţuit ororilor lagărelor naziste, spectacolul „Janka” de Oscar Speace, o producție a Teatrului Evreiesc de Stat din București, este adus la Londra în interpretarea îndrăgitei actrițe Maia Morgenstern. „O poveste despre încercările vieţii, curaj și spiritul uman” (Donald Munro), piesa reconstituie experienţele tulburătoare ale Jankăi Festinger prin intermediul unei scrisori de 60 de pagini, trimisă de aceasta unchiului său din America după eliberarea din lagărul de concentrare. Spectacolul este jucat în limba română, cu supratitrare în limba engleză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News