Data publicării:

România la Târgul Internațional de Carte de la Beijing

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp
Clădirea în care are loc Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF)
Clădirea în care are loc Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF)

În perioada 23-27 august 2017 va avea loc cea de-a 24-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing (BIBF), eveniment la care România va fi prezentă pentru a treia oară consecutiv cu un stand naţional organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român de la Beijing. România a participat pentru prima dată cu un stand de țară la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF) în anul 2015, cu ocazia inaugurării Institutului Cultural Român din capitala Chinei, anul următor numărându-se printre invitaţii de onoare ai târgului, alături de celelalte țări central și est-europene.

Cu o tradiţie de peste 30 de ani, Târgul Internațional de Carte de la Beijing reuneşte timp de cinci zile vizitatori, editori, agenţi literari, distribuitori de carte, scriitori şi traducători, fiind dedicat atât publicului larg cât şi profesioniştilor din industria cărții. La ediţia din acest an vor participa 2407 expozanți din 86 de țări care vor prezenta celor 300.000 de vizitatori o ofertă de carte substanțială şi diversificată.

La standul României vor fi expuse ultimele apariţii editoriale româneşti în limba chineză, cărţi şi albume publicate prin programele de finanțare ale ICR, TPS -Translation and Publication Support Programme şi PUBLISHING ROMANIA, precum şi noi apariții editoriale puse la dispoziție de  Editura Institutului Cultural Român alături de editurile Polirom, RAO, Humanitas, Humanitas Fiction, Paralela 45, Cartea Românească, Nemira, Curtea Veche, Niculescu, Paidea, Casa Radio,Grupul Editorial Art, Ideea Europeană.

Programul acestei ediții, dedicat într-o bună măsură dialogului dintre profesioniștii români ai cărții și cei chinezi, va cuprinde numeroase discuții și intâlniri între editori, dar și lansări de carte, literatura română fiind prezentă în acest an pe scenele târgului prin intermediul celor mai recente apariții editoriale traduse în limba chineză: volume de poezii semnate de Mihai Eminescu (Foreign Language Teaching & Research Press), Marin Sorescu și Nichita Stănescu (Editura pentru literatură Shanghai), Aforisme de Valeriu Butulescu (ediție Engleză-Chineză, China Publishing Group și Editura Zhongyi), Basmele românilor de Mite Kremnitz (Grupul editorial Guangxi Normal University Press) și The next seven years de Marius Cristinel Stoicescu și Valentin Cristian Stoicescu (Renmin University Press). Lista evenimentelor mai include premiera în China a piesei de teatru Infinitul Brancuși de Valeriu Butulescu, pusă în scenă în prezența autorului de actorii Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, precum și un eveniment dedicat Zilei Limbii Române unde scriitorilor și editorilor români li se vor alătura traducători, editori și oameni de cultură chinezi care, de-a lungul timpului, au asigurat prezența culturii române în spatiul asiatic.

(w670) Constantin

Constantin Lupeanu, directorul Institutului Cultural Român din Beijing

Protagoniștii programului României la Târgul Internațional de Carte de la Beijing sunt Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction, Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române şi director al Editurii ISPRI, Ovidiu Enculescu, director al Grupului Editorial RAO, Andrei Niculescu, director al Editurii Niculescu, Virgil Oniţă, președintele Asociației „Libris Cultural” şi director al Editurii Libris Editorial, Andrei Potlog, editor al Editurii Ideea Europeană, Su Yan, traducator, scriitorii Marius Cristinel Stoicescu și Valeriu Butulescu, precum și actorii Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

Marţi, 22 august 2017, Palatul Parlamentului:

16.00 – 16.40, Întâlnire cu oficialii chinezi

17.00 – 17.40, Deschiderea oficială a BIBF. Ceremonia de premiere a sinologilor

Miercuri, 23 august 2017, Noul Centru Expozițional din Beijing:

9.00, Standul României, Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Beijing 2017

11.00 – 11.50, Writer’s stage, Noi apariţii editoriale românești în limba chineză

Moderator: Constantin Lupeanu

Invitaţi: Gao Xing, redactor șef al revistei Literatura străină, Ding Chao, directorul Centrului de cercetare a culturii Est-europene, profesor Meng Chao, Vicepreședinte Renmin University Press, Xu Xiaodan, Senior Planning Editor, profesor Chen Xiaoying, Valeriu Butulescu, Marius Stoicescu, editori români şi chinezi.

Cuvintele de întâmpinare vor fi adresate de către Bela Dan Krizbai, vicepreședintele Institutului Cultural Român, Constantin Lupeanu, directorul Institutului Cultural Român din Beijing şi Bogdan Popescu, director al Centrului Naţional al Cărţii

Vor fi prezentate cele mai recente apariţii editoriale:

Mihai Eminescu, Poezii, Ediție Română-Chineză, Foreign Language Teaching & Research Press

Marin Sorescu, Poezii, Editura pentru literatură Shanghai

Nichita Stănescu, Poezii, Editura pentru literatură Shanghai

Valeriu Butulescu, Aforisme, ediție Engleză-Chineză, China Publishing Group și Editura Zhongyi

Mite Kremnitz, Basmele românilor,Grupul editorial Guangxi Normal University Press

Marius Cristinel Stoicescu, Valentin Cristian Stoicescu, The next seven years, Renmin University Press

12.30-13.00, Standul Editurii Zhejiang, Întâlnire cu Grupul editorial Provincia Zhejiangparticipă editorii si scriitori români

14.30-15.30, Institutul Cultural Roman din Beijing, Prezentarea piesei de teatru Infinitul Brancuşi; recital

Moderator: Constantin Lupeanu

Invitaţi: Valeriu Butulescu, Su Yan, actorii Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani

(w670) inaugurare

Inaugurarea târgului de carte la ultima ediţie

Joi, 24 august 2017, Noul Centru Expozițional din Beijing

10.00 - 10.40, Standul RomânieiÎntâlnire cu Grupul editorial Provincia Anhui, participă editorii si scriitori români

15.00 – 16.30, Standul Editurii Renmin, Proiecte editoriale în cadrul parteneriatului ICR- Renmin University Press

Participă: Bogdan Popescu, Elena Racu

15.00 – 16.00, Beijing Landmark Hotel, Lansarea noilor apariţii editoriale ale Editurii Foreign Language Teaching & Research Press. Mihai Eminescu, Poezii

Participă: Constantin Lupeanu

Vineri, 25 august 2017, Noul Centru Expozițional din Beijing

9.00, Standul României, Prezentarea cărţilor editate in România

14.00 – 14.50, Sala E1, Întâlnire între editorii români și editori chinezi

Participă: Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction, Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române şi director al Editurii ISPRI, Ovidiu Enculescu, director al Grupului Editorial RAO, Andrei Niculescu, director al Editurii Niculescu, Virgil Oniţă, președintele Asociației „Libris Cultural”şi director al Editurii Libris Editorial, Andrei Potlog, editor al Editurii Ideea Europeană, Su Yan, traducător.

Sâmbătă, 26 august 2017, Noul Centru Expozițional din Beijing

9.00 - 13.00, Standul României, Întâlniri cu scriitori și editori chinezi. Prezentarea programelor de finanţare TPS (Translation and Publication Support Programme) şi PUBLISHING ROMANIA

11.00 – 11.50, Sala E1,Eveniment dedicat ZileiLimbii Române – 31 August

Moderator: Constantin Lupeanu

Participă: Bela Dan Krizbai, Dan Dungaciu, Denisa Comănescu, Wang Chuan, Prof. Ding Chao, Gao Xing, Wang Tieshan

Recital de poezie românească susţinut de actorii Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani. Va prezenta Cosmin Rădescu

Duminică, 27 August 2017, Noul Centru Expozițional din Beijing

10:00 – 11:30, Închiderea târgului

15:00 – 17.00, Centrul Cultural al Primăriei Dongcheng, Premiera în China a piesei de teatru Infinitul Brâncuși de Valeriu Butulescu, în interpretarea actorilor Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel