Târgul este vizitat în fiecare an de peste 20.000 de cititori. Este un eveniment cultural constant, mult așteptat în regiune, și este însoțit, în mod tradițional, de festivalul literar „Culturi intersectate”, în cadrul căruia au loc ateliere literare și jurnalistice, întâlniri cu scriitori, concursuri literare, ateliere pentru copii și tineri și numeroase alte acțiuni educative.
La ediția din acest an, care va avea loc în perioada 21-23 aprilie, și-au anunțat participarea 70 de edituri, lista cuprinzând toate editurile importante din Polonia, inclusiv cele care au publicat carte românească.
Medgidia, orașul de apoi
Târgul se desfășoară în spațiul special al Operei din Białystok, sub patronajul primarului orașului Białystok și al prefectului regiunii Podlasie.
La standul românesc, ICR Varşovia va prezenta toate noile traduceri din literatura română, dicționare, manuale și albume, volume de istorie și eseuri având ca temă România. De asemenea, vor fi distribuite materiale de promovare a literaturii române și a traducerilor în limba polonă, publicate recent sau anunțate pentru anul 2017, broşuri despre programele de profil ale ICR şi despre editurile din România. Publicul va putea cumpăra volume de autori români, traduși în limba polonă, printre care Patria mea A4, de Ana Blandiana, laureata Premiului Poetul European al Libertății 2016, Cartea şoaptelor, de Varujan Vosganian, şi Medgidia, oraşul de apoi, de Cristian Teodorescu, finaliste ale Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2016.
Vizitatorii standului românesc vor putea degusta dulciuri oferite de firma Heidi, care susţine participarea ICR Varşovia la cele mai importante târguri de carte din Polonia din acest an.
Patria mea A4, de Ana Blandiana
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”