România, învinsă de Franţa la Campionatul European Under-19
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
România, învinsă de Franţa la Campionatul European Under-19 - Foto Pexels
România, învinsă de Franţa la Campionatul European Under-19 - Foto Pexels
Selecţionata României a fost învinsă de echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-0), marţi seara, la Dunajska Streda, într-un meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-19 din Slovacia.

Pentru Franţa, care câştigase cu 5-0 meciul de debut cu Slovacia, au marcat Loum Tchaouna (12) şi Martin Adeline (20), iar Andrei Coubiş (82) a înscris golul echipei României.

Tricolorii, după 1-2 cu Italia la debut, au fost dominaţi categoric în prima repriză, primind două goluri în primele 20 de minute, fapt care lăsa să se întrevadă un posibil scor categoric. Tchaouna a deschis scorul (12), din centrarea lui Alan Virginius, lansat foarte bine de Ba.

După ce Popa a respins şutul lui Doukoure (15), Franţa şi-a majorat diferenţa (20), prin Adeline, care a reluat simplu centrarea lui Semedo Varela. Francezii au mai avut şi ale ocazii clare în prima repriză, dar Popa s-a opus în două rânduri (38, 44) la şuturile lui Bonny, respectiv Tchaouna, Adeline (30) a tras razant cu transversala, iar Toure a fost blocat de Dănuleasă (41). România, depăşită total din punct de vedere fizic de masiva echipă franceză, nu a avut niciun şut la poartă în prima repriză. J

ucătorii antrenaţi de Adrian Văsîi au avut mai mult curaj după pauză şi au legat mai bine jocul, însă cei care au ratat au fost tot francezii, prin Tchaouna (48), blocat de Gergely, şi Da Silva (58), al cărui şut a fost respins de Popa. Radaslavescu (60) a semnat prima acţiune periculoasă la poarta Franţei, dar şutul său la colţul lung s-a dus puţin alături de ţintă. Franţa a avut o ocazie bună prin Virginius (64), dar şutul său a fost blocat de un coechipier, Bonny.

Popa a fost din nou la post la reluarea din voleu a lui Ben Seghir (81). Finalul a aparţinut echipei României, care a reuşit să înscris surprinzător prin fundaşul dreapta Andrei Coubiş, legitimat la AC Milan, cu un şut la colţul lung din marginea careului (82).

A fost prima minge trimisă pe poartă de România. România a reuşit să înscris din nou în min. 86, dar golul a fost anulat pentru o presupusă poziţie de ofsaid la Rareş Ilie. România a trecut pe lângă egalare în min. 90+1, când fundaşul Dănuleasă a avansat şi a şutat la colţul scurt, dar portarul a respins în corner.

La lovitura de colţ, încercările de reluare ale lui Coubiş şi Chiriţoiu au fost blocate (90+2). Italia a învins Slovacia cu 1-0 în celălalt meci al zilei. Franţa şi Italia, cu câte şase puncte, şi-au asigurat calificarea în semifinale. Cele două echipe se vor înfrunta pe 24 iunie, când va avea loc şi partida dintre cele două e

chipe fără vreun punct câştigat, România şi Slovacia. România poate încheie pe locul al treilea cu rezultat de egalitate. Echipele clasate pe locul al treilea în cele două grupe ale turneului final vor juca un baraj având ca miză calificarea la Cupa Mondială Under-20 de anul viitor, din Indonezia.

Semifinalistele europene sunt calificate direct la competiţie. România - Franţa 1-2 (0-2) Au marcat: Andrei Coubiş (82), respectiv Loum Tchaouna (12), Martin Adeline (20). DAC Arena, Dunajska Streda Campionatul European Under-19 - Grupa A

Au evoluat echipele:

România: 1. Robert Popa (căpitan) - 14. Andrei Coubiş, 4. Botond Gergely, 3. Gabriel Dănuleasă, 2. Alexandru Pantea (5. Sergiu Pîrvulescu, 53) - 8. Andrei Pandele, 6. Dan Sîrbu (19. Aurelian Ciuciulete, 25) - 21. Doru Andrei (11. Ştefan Bodişteanu, 73), 20. Nicolas Popescu (7. Eduard Radaslavescu, 53), 10. Rareş Ilie - 15. Luca Andronache (9. Andreas Chiriţoiu, 53). Selecţioner: Adrian Văsîi.

Rezerve neutilizate: 12. Alexandru Borbei - 16. Denis Radu, 17. Răzvan Tănasă, 18. Enes Sali.

Franţa: 1. Thimothee Lo-Tutala - 2. Banhie Zoukrou, 4. Ismael Doukoure, 5. Souleymane Toure (căpitan), 18. Jordan Semedo Varela - 17. Abdoullah Ba (20. Ousmane Camara, 86), 6. Martin Adeline (14. Andy Diouf, 68), 15. Florent Da Silva (19. Brayann Pereira, 86) - 7. Alan Virginius (9. Salim Ben Seghir, 75), 13. Ange-Yoan Bonny (11. Lamine Cisse, 68), 10. Loum Tchaouna. Selecţioner: Landry Chauvin. Rezerve neutilizate: 16. Yann Lienard - 3. Jaouen Hadjam, 8. Warren Bondo, 12. Tayrik Arconte.

Arbitru: Matthew De Gabriele (Malta); arbitri asistenţi: Luke Portelli (Malta), Pedro Martins (Portugalia); al patrulea oficial: Antonio Nobre (Portugalia) Cartonaşe galbene: Sîrbu (25), Tchaouna (32), Andrei (45+2), Ciuciulete (55), Dănuleasă (78), Diouf (84), notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel